Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mario Draghi: "Politica monetară a BCE nu poate crea o creştere economică reală"

Publicat in Bursa, joi 27 iunie 2013 ·

Banca Centrală Europeană (BCE) este gata să ia noi măsuri atunci când va fi necesar, însă politica sa monetară nu poate crea o creştere economică reală, care trebuie susţinută de guverne, prin reforme, spune preşedintele instituţiei, Mario Draghi.

"Pe scurt, BCE a fost foarte activă în privinţa răspunsului la criză şi suntem gata să acţionăm din nou atunci când va fi necesar", a declarat Draghi, în parlamentul francez.

Însă, oficialul BCE a subliniat că banca nu poate să facă mai mult de atât: "Am făcut atât cât a trebuit ca să stabilizăm pieţele şi să sprijinim economia. Acum, guvernele şi parlamentele naţionale trebuie să facă tot ceea ce pot ca să ridice potenţialul de creştere. Politica monetară nu poate crea o creştere economică reală. Dacă expansiunea stagnează întrucât economia nu produce suficient sau pentru că firmele şi-au pierdut competitivitatea, acest lucru este dincolo de puterea de a remedia a băncii centrale".

Până în prezent, BCE a tăiat dobânda de referinţă la un minim istoric de 0,5%, a oferit un program de creditare nelimitată către bănci, la dobânzi reduse, şi a anunţat un plan (neactivat) de achiziţie a obligaţiunilor guvernamentale ale ţărilor puternic îndatorate. Analiştii sunt de părere că BCE ar putea reduce dobânda din nou, anul acesta.

Mario Draghi îndeamnă guvernele să reducă barierele de intrare a firmelor noi şi tinerilor pe piaţă, res­pectiv să reducă povara asupra afacerilor, precum taxele complexe şi reglementările distorsionate din sectorul muncii. "Reforma pieţei muncii este, de asemenea, esenţială", a afirmat Draghi.

Pe de altă parte, reprezentantul BCE a îndemnat guvernele să continue planurile de creare a uniunii bancare europene.

ALINA VASIESCU Banca Centrală Europeană (BCE) este gata să ia noi măsuri atunci când va fi necesar, însă politica sa monetară nu poate crea o creştere economică real

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 29 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°