Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Denunţătorul lui Trăşculescu, citat pentru termenul din septembrie

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 26 iunie 2013 ·

Foto: Alin Trăşesculescu Dosarul în care fostul deputat Alin Trăşculescu a fost trimis în judecată, alături de alţi patru inculpaţi, în dosarul şpăgii pentru programul PNDI, a avut marţi un nou termen la Tribunalul Bucureşti.

Cauza a fost amanată pentru data de 16 septembrie, cand judecătorii au decis citarea, în calitate de părţi vătămate, a denunţătorului Mircea Alexandru Vintilescu şi a societăţii acestuia. Dosarul s-a amanat şi pentru că, la termenul de marţi, unul dintre inculpaţi, Marian Varvariche, a fost lipsit de apărare. Şi societatea prin care s-a rulat mare parte din bani, respectiv Maryna Exclusiv SRL, aparţinand lui Marian Valeriu Calotă, introdusă ca parte civilă în cauză la termenul din 27 mai, urmează să-şi precizeze poziţia procesuală. Reamintim că fostul deputat PDL a fost trimis în judecată în aprilie 2013 pentru trafic de influenţă, instigare la fals, instigare la spălare de bani dar şi asociere pentru savarşirea infracţiunii de trafic de influenţă, delapidare şi uz de fals. Valeriu Calotă, principalul complice a lui Trăşculescu, cel care s-a ocupat de obţinerea banilor şi mascarea urmelor, este acuzat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, spălare a banilor, în formă continuată, delapidare, uz de fals şi asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Denunţătorul, omul de afaceri Mircea Vintilescu, a precizat că Trăşculescu i-a solicitat iniţial 50.000 euro pentru a interveni pe langă autorităţi, în scopul obţinerii unui contract de proiectare de drumuri în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) derulat din fonduri ale Ministerului Dezvoltării Regionale, după care, în mai multe tranşe, a solicitat şi a primit parţial încă 100.000 euro. Alte trei pe

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 11 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°