Din noianul de ştiri care ne inundă zilnic, una a trecut aproape neobservată de presă. Este cea care anunţa, la 11 iunie, decesul în urma unui stop cardiac al lui Cornel Burtică (82 de ani), fost secretar cu propaganda al CC al PCR şi fost ministru al Comerţului Exterior al României în perioada aprilie 1969- decembrie 1971, mai cunoscut ca fiind unul dintre foarte foarte puţinii colaboratori apropiaţi ai lui Nicolae Ceauşescu care au intrat în dizgraţia Elenei Ceauşescu, el fiind mazilit fără niciun fel de milă. Când a fost dat jos din postul de secretar al CC al PCR, Cornel Burtică a refuzat să-şi facă autocritica şi să ceară îndurare TOVARĂŞEI, drept care a fost trimis ca simplu inginer la Ploieşti, „exilare” pe care şi-a asumat-o cu demnitate. Ulterior, el a devenit director al Uzinelor 1 Mai din Ploieşti.

Cât a fost ministru al Comerţului Exterior a obţinut succese importante, care au şi stat la baza promovării sale pe linie de partid, dar într-un alt sector, cel al propagandei, în care Cornel Burtică a dovedit flexibilitate datorată şi experienţei sale diplomatice de la Paris şi Roma, el promovând o altă viziune asupra rolului presei şi artei, având, astfel, adesea dezacorduri cu Dumitru Popescu - Dumnezeu. Acesta din urmă, un ins malefic, care provenea din rândul ziariştilor, se credea atotştiutor şi mare cunoscător în domeniul artei şi culturii şi îi privea de sus pe mai toţi colegii din conducerea partidului, exceptându-i, fireşte, pe soţii Ceauşescu. Precedându-l pe Burtică în domeniul propagandei, Dumitru Popescu a iniţiat cultul personalităţii lui Ceauşescu, iar cuvântarea sa la Conferinţa Naţională a PCR în care l-a comparat pe acesta cu Oliver Cromwell şi cu alte personalităţi marcante internaţionale este o piatră de hotar în această direcţie. A fost o cale pe care Cornel Burtică a urmat-o şi chiar cimentat-o, atât de bunăvoie, cât şi împins di