Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tun din secolele XVIII–XIX, descoperit pe plaja de la 2 Mai

Publicat in Romania Libera, miercuri 26 iunie 2013 ·

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului SCOMAR al Gărzii de Coastă s-au deplasat, împreună cu un expert al Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, în zona plajei din staţiunea 2 Mai din judeţul Constanţa. Aveau informaţii că un bărbat deţinea, ilegal, un tun.

Din primele evaluări, expertul care a însoţit poliţiştii de frontieră a avansat ipoteza că tunul respectiv, în lungime de 171 centimetri şi cu o greutate de aproximativ 300 kilograme, aparţine unei goelete bizantine ce a navigat în apropierea ţărmului Mării Negre, fiind fabricat foarte probabil în perioada secolelor XVIII–XIX. Astfel, reprezentantul muzeului a precizat, în urma expertizei preliminare, că arma de artilerie face parte din patrimoniul cultural naţional. Cel care îl deţinea este un bărbat de 49 de ani, cetăţean român. ”A declarat faptul că a intrat în posesia lui după ce l-a recuperat din Marea Neagră, în urma unor săpături prin scufundări neautorizate în zona plajei de la 2 Mai”, a spus Marius Niculescu, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării tunul, urmând a-l preda serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa, în vederea continuării cercetărilor şi luarea măsurilor legale ce se impun. Lucrătorii Gărzii de Coastă i-au întocmit persoanei în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare de către persoane fizice sau juridice neautorizate a unor detecţii sau săpături în siturile arheologice”.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului SCOMAR al Gărzii de Coastă s-au deplasat, împreună cu un expert al Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, în zona plajei din staţiunea 2 Mai din judeţul Constanţa. Aveau informaţii că un bărbat deţinea, ilegal, un tun.

Din primele evaluări, expertul care a însoţit poliţiştii de frontieră a avans

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 48 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 32 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum 37 minute
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

Victorie în instanță pentru urmașii disidentului Gheorghe Ursu. Înalta Curte a admis cerea de revizuire a sentinței prin care torţionarii au fost achitaţi

Ziare.com acum 15 minute
ICCJ a admis joi cererea urmaşilor disidentului Gheorghe Ursu de revizuire a sentinţei prin care torţionarii acestuia au fost achitaţi. O cerere similară, depusă de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, a fost de asemenea admisă, cauza urmând să fie t

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Trump nu l-a invitat pe Putin la ceremonia sa de învestire din 20 ianuarie. Cine ar fi liderii chemați la eveniment

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu a trimis preşedintelui Vladimir Putin o invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire care va avea loc pe 20 ianuarie, a informat joi, 12 decembrie, agenţia EFE. Cu câteva ore mai devrem

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 4 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

VIDEO Trageri reale cu rachete în poligonul Capu Midia: A fost testat al treilea sistem Patriot al armatei române

HotNews acum o ora
În Poligonul de la Capu Midia a fost testat o baterie de rachete sol-aer Patriot, al treilea sistem din cele patru pe care România le-a achiziționat. Unul dintre sisteme a fost donat în toamnă cătrte Ucraina O baterie de rachete sol-aer PATRIOT din

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°