Restanţele la creditele bancare îşi continuă trendul ascendent, în timp ce economiile din bănci scad. Datele statistice publicate de Banca Naţională a României arată că, în aprilie, restanţele totale ale judeţului ajunseseră la 242,3 milioane lei, în condiţiile în care cuantumul total al creditelor contractate era de 1.733,8 milioane lei. Astfel, nivelul restanţelor este de 13,6% din totalul creditelor, un lucru îngrijorător mai ales că perspectivele rămân sumbre. Un alt fenomen negativ înregistrat este creşterea restanţelor comparativ cu luna anterioară, diferenţa fiind de şapte milioane de lei faţă de martie, când volumul acestora era de 235,3 milioane de lei. Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut restanţele au crescut cu 43,4 milioane lei, cuantumul restanţelor din luna aprilie 2012 fiind de 198,9 milioane de lei. La nivelul judeţului, nouă din zece salariaţi au o relaţie contractuală cu băncile, iar o treime dintre cei care au contractate credite înregistrează restanţe. Restanţele la creditele bancare îşi continuă trendul ascendent, în timp ce economiile din bănci scad. Datele statistice publicate de Banca Naţională a României arată că, în aprilie, restanţele totale ale judeţului ajunseseră la 242,3 milioane lei, în condiţiile în care cuantumul total al creditelor contractate era de 1.733,8 milioane lei. Astfel, nivelul restanţelor este de 13,6% din totalul creditelor, un lucru îngrijorător mai ales că perspectivele rămân sumbre. Un alt fenomen negativ înregistrat este creşterea restanţelor comparativ cu luna anterioară, diferenţa fiind de şapte milioane de lei faţă de martie, când volumul acestora era de 235,3 milioane de lei. Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut restanţele au crescut cu 43,4 milioane lei, cuantumul restanţelor din luna aprilie 2012 fiind de 198,9 milioane de lei. La nivelul judeţului, nouă din zece salariaţi au o relaţie contractuală