Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podul de la intrarea în satul Limba va fi înlocuit cu unul nou. Investiția ajunge la aproape 200.000 de euro

Publicat in Alba24, miercuri 26 iunie 2013 ·

Podul de la intrarea în satul Limba dinspre Oarda va fi înlocuit cu unul nou și mult mai sigur. Consilierii județeni vor vota în ședința de joi proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza documentației de avizare a lucrărilor de investiție, pentru obiectivul „Consolidare pod pe DJ107C, km 9+223, peste pârâul Dumbrăvița din localitatea Limba. Valoarea investiției este de aproape 200.000 de euro.

Obiectivul de investiții, propus pentru consolidare traversează pârâul Dumbrăvița și este amplasat pe drumul județean 107.

În raportul de specialitate se arată că „podul asigură legătura localităților aflate pe malul stâng al Mureșului – Teleac, Drâmbar, Ciugud, Șeușa, Limba – prin drumul județean DJ 107C, cu drumul național DN1.

Podul are o lungime de 12 metri și o suprastructură realizată din 9 grinzi prefabricate din beton precomprimat (fâșii și goluri), simplu rezemate. Infrastructura este alcătuită din două culee din beton simplu pe fundații directe.

La nivelul infrastructurii actuale a podului au fost constatate degradări şi deplasări faţă de poziţia iniţială, fisuri și crăpături ale betonului, ce fac necesare lucrări de reabilitare.

În urma expertizei, podul a fost în clasa tehnică IV, fiind într-o stare avansată de degradare. Pentru rezolvarea problemelor, se va construi un pod nou cu o structură flexibilă din oțel ondulat.

Serviciile de proiectare au fost contractate cu firma “Drumex” SRL, din Cluj-Napoca, desemnată câștigătoare în urma unei licitații.

Valoarea totală a investiției este de 864.360 lei (cu TVA) reprezentând 192.080 euro (1 euro=1,50 lei), din care C+M 724.086 lei (cu TVA), reprezentând 160.908 euro.

Durata de execuție este de 2,5 luni calendaristice, în condițiile asigurării surselor de finanțate.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=212232

Podul de la intrarea în satul

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°