Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dramă în familia unui general SRI: patru morţi în Muntenegru

Generalul SRI Gheorghe Mircescu, soţia acestuia şi naşii de cununie ai familiei şi-au pierdut cu toţii viaţa în cumplitul accident din Muntenegru. Generalul a lăsat în urmă doi copii, un băiat şi o fată, care nu-şi pot reveni din şocul pierderii suferite.

Accidentul din Muntenegru a distrus o întreagă familie. Generalul SRI Gheorghe Mircescu, soţia acestuia, Anca Mircescu, precum şi naşii de cununie ai celor doi au pierit în urma groaznicului accident. Soţii Mircescu au lăsat în urmă doi copii, un băiat şi o fată. Generalul SRI Gheorghe Mircescu a fost şi director al Institutului pentru Tehnologie Avansată. "Transmitem condoleanţe familiei generalului Mircescu, precum şi tuturor familiilor care şi-au pierdut rudele în accidentul din Muntenegru", ne-a declarat Sorin Sava, purtător de cuvânt al SRI. Ca şi cum ar fi simţit tragedia care va urma, Anca Mircescu a ieşit la pensie anticipat anul trecut pentru a-şi petrece mai mult timp cu familia. A fost profesoară şi lider de sindicat la Liceul "George Călinescu" din Bucureşti, iar în ultimii ani a fost director al Liceului Tehnologic "Mecanică Fină". Elevii liceului au aprins ieri lumânări şi au ţinut un moment de reculegere pentru fosta directoare Anca Mircescu.

Poliţiştii vor avea interdicţie la condus autocare

Ministrul pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini, va face demersuri pentru schimbarea legislaţiei. Pentru a proteja viaţa pasagerilor, Grapini nu mai vrea ca poliţiştii să conducă autocare în timpul liber. "Atunci când firma transportă persoane, fie cu autocarul, fie cu microbuzul, şoferul trebuie să facă numai asta, nu să fie şi vânzător, şi în concediu să conducă autocarul. Dacă legea permite oricui să conducă autocarul în timpul liber, eu vreau să se schimbe legea. În momentul în care spui că autocarul este în stare perfectă, iar şoferii ţi-i a

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump: Putin vrea să ne întâlnim pentru a „pune capăt războiului”, suntem pe cale să organizăm întâlnirea

HotNews acum 31 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat joi că pregătește o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin pentru a „pune capăt” războiului din Ucraina, transmite France Presse. „Vrea să ne întâlnim și suntem în curs de a organiza așa ceva”

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 11 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 13 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Autospecială de poliţie, implicată în accident în Bucureşti – O poliţistă a fost rănită

News.ro acum 7 ore
O maşină de poliţie aflată în misiune a fost implicată, joi seară, într-un accident în Bucureşti, iar poliţista aflată pe locul din dreaptă-faţă a fost rănită. ”La data de 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23.18, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere a

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 37 minute
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 9 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Djokovici spune că a fost „otrăvit” în perioada în care a fost reţinut la Melbourne, în 2022: "Aveam un nivel foarte ridicat de plumb şi mercur"

News.ro acum 10 ore
Sârbul Novak Djokovici a declarat, într-un interviu publicat joi în GQ, că a fost "otrăvit" cu mâncarea pe care a ingerat-o în timp ce era reţinut la Melbourne în 2022, relatează Reuters. Lui Djokovici i-a fost anulată viza înainte de turneu, în urm

Noul Cod silvic a fost publicat în Monitorul Oficial

Mediafax acum 11 ore
„Mă bucur că, după 15 ani, avem un nou Cod Silvic – elaborat prin PNRR, de un grup de profesionişti în domeniu, din care au făcut parte cadre universitare de la Universitatea TRANSILVANIA din Brasov, Universitatea <Ştefan cel Mare> din Suceava şi sp

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 13 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Vremea

București
acum

vin.

3°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°