Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cafeaua solubilă: naturală sau imitaţie?

Publicat in Adevarul, miercuri 26 iunie 2013 ·

Procesul de preparare a cafelei instant sau solubile este identic cu acela al cafelei obişnuite, cu un pas în plus: extragerea apei. De altfel, o putem pregăti şi singuri, acasă, dacă avem câteva ajutoare.

1,5 miliarde de ceşti de cafea se beau pe zi în lume, iar în România, cafeaua este cea mai populară băutură după apa de la robinet, potrivit unor statistici Nescafé. Totuşi, la noi, se preferă cafeaua măcinată celei solubile, motivul fiind, în primul rând, o concepţie greşită care persistă încă printre români: că granulele instant ar fi artificiale, o imitaţie a cafelei obţinute din boabe.

De ce nu necesită fierbere

Ca în cazul oricărui tip de cafea, şi cea solubilă este, în majoritatea cazurilor, un amestec al celor două soiuri comune de boabe – arabica şi robusta – în proporţii diferite. „Cafeaua arabica reprezintă aproximativ 65% din totalul producţiei de cafea la nivel mondial, iar restul constă, în mare parte, din soiul de cafea robusta. Cafeaua arabica este aromată şi mai slabă, iar robusta, fiind mai tare, are un gust amărui“, explică Andreas Kouroumalis, business manager Nestlé România.

Pentru a obţine granulele instant, procesul este identic cu acela al preparării cafelei obişnuite până la un punct. Mai exact, după ce cafeaua a dat în clocot, aşa cum o prepară cei mai mulţi dintre noi acasă, producătorii de cafea solubilă fac un pas în plus: extrag apa din cafeaua lichidă. Astfel, obţin fie granulele mari, inegale – rezultatul procesului de îngheţare, fărâmiţare şi vaccum, fie granulele fine, aproape ca o pudră – printr-un proces de încălzire la temperaturi ridicate şi uscare cu spray.

Aşadar, cafeaua din granule solubile nu mai necesită fierbere, fiind deja, în termeni simpli, cafea fiartă şi deshidratată. Tot ce facem noi atunci când preparăm o cană de cafea instant este să o rehidratăm.

„Femeile însărcinate care nu a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum 57 minute
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Anunțul care îl înfurie pe Putin. Ucraina și Republica Moldova încep oficial negocierile de aderare la UE

Ziare.com acum o ora
Cele 27 de țări ale Uniunii Europene au confirmat că marțea viitoare vor deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri președinția belgiană a Consiliului UE pe rețeaua X. Miniștrii de finanțe ai UE, reuniți la Lux

Guvernul anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. Ce buget alocă

Wall-Street.ro acum 24 minute
Ministrul Economiei, Radu Oprea, anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, cu un buget de 600 de milioane de euro pentru patru ani, dintre care 149 de milioane în 2024. "Paşii care urmează după aprobarea de astăzi a hotărârii

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°