Stabilitatea politică în Republica Moldova nu trebuie folosită ca paravan pentru corupţia din structurile de stat

Declaraţia de vineri, 21 iunie, a Parlamentului cu privire la Transnistria a stârnit o seamă de controverse: unii au găsit-o prea „moale”, defetistă, lipsită de demnitate, alţii o consideră înţeleaptă, formulată pe un ton potrivit, dorind să nu irite în mod inutil Rusia şi marionetele ei de la Tiraspol. Întrucât noua obsesie a lui Şevciuk, șeful separatist, pentru frontiere şi borne de demarcaţie, cu care încearcă să mai „muşte” câte un sătuc-două din teritoriul controlat de autorităţile Moldovei, are în mod evident la origine scenariul Moscovei. Rusia profită de obligaţiile Chişinăului față de Uniunea Europeană, fixate în acordul de eliminare a vizelor, obligaţii ce prevăd securizarea graniţei de est a Moldovei şi controlul fluxului de migranți din spaţiul CSI. Profită pentru a destabiliza situaţia internă din Moldova înaintea summit-ului de la Vilnius. E un calcul cinic şi sfidător.

Desigur că de la Bruxelles strategia diversionistă a ruşilor se vede limpede, pentru că nu Republica Moldova apare pe post de agresor şi sursă de pericol regional. Pe de altă parte, şi autorităţile moldoveneşti, clasa politică în general, au o mare responsabilitate. Chişinăul trebuie să se abţină să răspundă prin frondă și gesturi necugetate la provocările separatiştilor. Să nu intre într-o competiţie a patriotismului declarativ şi al curajului de circumstanţă, oricât de justificată i-ar fi indignarea şi dorinţa de a replica. Mult mai productivă este sensibilizarea instituțiilor internaționale și a marilor actori geopolitici asupra pericolului transnistrean, invitarea unor observatori străini în zona de securitate, pentru descurajarea uneltirilor separatiste.

Coaliţia Pro-Europeană are în față o mare provocare: să-și păstreze unitatea dincolo d