Reprezentantul Gărzii de Mediu a anunţat ieri că până la sfârşitul săptămânii s-ar putea stabili poluatorii şi sancţiunile pentru aceştia în urma poluării de la marginea comunei Coloneşti, în pădurea Gruiu, totodată impunându-se Primăriei Coloneşti să realizeze un studiu privind impactul de mediu.
Un studiu privind impactul asupra mediului ar putea stabili ce efecte a avut poluarea solului cu metale grele descoperită în această primăvară de localnici în Pădurea Gruiu, de la marginea localităţii Coloneşti, unde pe o suprafaţă considerabilă au fost deversate materiale de origine necunoscută şi cu efecte, deocamdată, neevaluate.
Deşi a durat mai mult de două luni, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu sunt în măsură, cel mai probabil până la sfârşitul acestei săptămâni, să stabilească poluatorii. Anunţul a fost făcut ieri, la Prefectura Olt, într-o conferinţă de presă, de şeful Comisariatului Gărzii de Mediu Olt, Cătălin Rotea, care a precizat că se aşteaptă rezultatele probelor prelevate de la trei agenţi economici despre care există indicii că au legătură cu acest caz. Dacă depăşirile concentraţiilor admise vor fi dovedite, vor exita şi sancţiuni, pe care le riscă cei trei agenţi economici, dar şi autoritatea publică locală, a mai spus Rotea. În acelaşi timp, Primăria Coloneşti a fost obligată să comande un studiu de impact asupra mediului.
„Principiul care se aplică este poluatorul plăteşte, aşa că în momentul în care se va stabili cine a poluat, va suporta acest studiu. Până atunci am stabilit ca unitatea administrativ teritorială să se ocupe, urmând să-şi recupereze cheltuielile”, a spus Rotea.
Sănătatea populaţiei, la mâna Celui de Sus
Reamintim că acest caz a fost semnalat de Gazeta Nouă cu mai bine de o lună în urmă, surse din localitate descriind cum deşeurile periculoase, provenind, din câte se