Pe strada Oborului din oraşul Gura Humorului, luni, la ora 17.45, Nicolaie P., de 22 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Ilenuţa B., de 33 de ani, tot din Humor, care circula regulamentar.
În urma accidentului, au rezultat numai pagube materiale.
Deoarece conducătorul auto Nicolaie P. emana miros de băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal.
La aceeaşi dată, la ora 11.30, pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, poliţiştii au identificat şi oprit în trafic mopedul condus de Emanuel N., de 18 ani, din municipiul Rădăuţi. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere. Şi în această cauză s-a întocmit dosar penal, ce urmează a fi soluţionat.
La ora 22.20, în aceeaşi zi, pe strada Lanul Gării, din oraşul Liteni, poliţiştii au oprit în trafic autoutilitara condusă de Vasile C., de 42 de ani, din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa. În urma testării, rezultatul a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce urmează a fi soluţionat procedural.