Se dedică zolidului prozatore și contondent-elaboratului publiciste Florin Toma, brav concitadin, ploieșten dat în Paște
Vremuri anapoda. Adică, o aparenţă de normalitate. O încropitură, ceva bălmejit, aiurit şi necăjit. Un prezent care e numai o senzaţie necatifelată de bine relativ sau de rău necopt. Trai valah, cu dodii, amnezii, ignoranță și neîncredere. Dedesubt, omuleți; deasupra nu prea sus cer fără stele.Și, totuși, nu-i așa de rău să viețuiești pe aici. E greu să exiști. Se cer, dacă nu geometrii etice, nipone, oareşce prinţipuri.
Cu descurcăreli şi văicăreli, cu hei-rup silit şi tânjeală orientală cronică nu-i poţi ajunge pe nemţi şi nici pe... ai noștri de altădată.
Elite, modele - singuratice, umbrite de paiațeria, vedetismul, împrăștierea, hulpăveala neistovite ale unei puzderii bipede... telepurtate. Clasă de mijloc - e de abia la... clasele primare. Se abecedarizează, cu învăţători suplinitori, cu meditaţii şi corigenţe. Oricum, la serbarea din 15 iunie, nu urca pe scenă. Boborul, cu pretenţiunile şi grimasele lui.
El pe toate le ştie, merită totul, plăteşte el tot ce apare – underground, dar apare – valoros, consistent şi mai ales crede că are dreptul suprem: să fie nemulțumit. Verde, neaoș, cu sudalmă și expectorare. Nu să critice – să fie mereu nemulţumit. A uitat că era frustrat, privat, amputat înainte, acum strâmbă din năsucul lui fin, de fost navetist, astăzi sociolog sau psiholog la Spiru Haret.
Iar caimacul, spuma, creasta de cocoş sau de val oare cine e? Oare cine? Păi, nişte, nişte... oarecine. Până mai deunăzi, mai anţărţ, cum se spunea altă dată, şi elite, şi bobor, nemulțumiţi ne aflam cu toţii de parlamentari (li se spunea şi... parlagii, deşi cuvântul trimite la... măcelari!), cu toate că pe acolo se găseau poeţi, academicieni, savanţi sau oameni, să zicem simpli, care făcuseră ceva, cumva, în viaţă.
