Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Bivolaru: "Steaua a avut o speţă aparte şi supravegherea va fi la fel"

Publicat in Ziarul Ring, joi 27 iunie 2013 ·

Au scăpat şi vor juca în preliminariile Champions League în acest sezon. Însă cei cinci ani în care vor fi sub supravegherea UEFA nu vor fi uşori pentru "roş-albaştrii", orice abatere cât de mică putând activa suspendarea pentru un an. Cristian Bivolaru, delegat şi comisar UEFA, a comentat, pentru "ring", decizia Comisiei de Disciplină.

Dacă, înaintea deciziei Comisiei de Disciplină de la UEFA, Cristian Bivolaru se declara sceptic faţă de şansele Stelei de a scăpa cu bine de o sancţiune ce implica excluderea campioanei din cupele europene, acum, după aflarea hotărârii, s-a declarat mulţumit. "Sincer, decizia m-a surprins plăcut. Cei din comisie au luat hotărârea pe care au crezut-o ei că este conformă cu regulamentul. Acum, în ceea ce priveşte supravegherea timp de cinci ani, doar ei sunt la curent cu aceste prevederi. Presupun că vor trimite către clubul Steaua toate detaliile, ce nu au voie să facă pentru a nu se activa acea suspendare de un an. Este clar că această decizie a fost luată respectând regulamentele, putem spune că este subiectivă pentru că este de luată de nişte oameni. Fiecare caz are propria particularitate, iar al Stelei, cu siguranţă a fost de o asemenea natură. În motivaţie vor primi toate detaliile, sunt lucruri ştiute doar de cei din comisie. Iar faptul că au fost judecaţi şi cei de la Fenerbache, şi de la Beşiktaş în acelaşi timp cu Steaua nu cred că a fost un avantaj. Au fost cu totul alte speţe, nu văd nicio asemănare între ele. Steaua nu a fost ajutată de problemele cluburilor din Turcia. Acum, important e că a ieşit bine pentru Steaua şi pentru fotbalul românesc, în general", ne-a declarat Cristian Bivolaru.

Întâlnire de gradul zero cu suporterii

Preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, s-a declarat mai liniştit după ce a aflat că "roş-albaştrii" vor juca în cupele europene. În cee

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°