În Piaţa Centrală, la statuia lui Andrei Mureşanu, autorul versurilor Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române”, s-a desfăşurat miercuri, începând cu ora 10.00, ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional al României, instituită pentru a marca 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. -AA+A
Negru peste tricolor – Ziua Drapelului Naţional a fost marcată de doliu Coborât de pe catarg marţi seara şi aşezat în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, Drapelul a fost sfinţit în cursul dimineţii şi dus conform rânduielii militare la catargul din Piaţa Centrală, pentru ceremonialul militar-religios, marcat de ziua de doliu naţional, decretat în amintirea celor 18 morţi în accidentul din Republica Muntenegru. După binecuvântarea rostită de protopopul Alexandru Vidican şi soborul care l-a însoţit, Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Ţintean, prefectul judeţului, Teodor Ovidiu Creţu, primarul Bistriţei, şi general de brigadă Dan Florin Grecu, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, au sărutat Drapelul Naţional, apoi în sunetul Imnului Naţional, cântat de Muzica Militară a fost înălţat pe catarg şi coborât pe jumătate, însemn de doliu, arborat în bernă, cum se spune cu un termen specific.
În prezenţa oficialităţilor, prefectul Ţintean a citit Hotărârea de Guvern pentru decretarea zilei de doliu naţional, s-a păstrat un minut de reculegere pentru cei decedaţi în accident, ceremonia sărbătorii Drapelului Naţional având în integralitate un caracter sobru, de doliu.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet