Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se reiau alegerile la PSD!?!

Publicat in Curierul de Valcea, miercuri 26 iunie 2013 ·

• doar postul de președinte, în care a fost reales Ion Cîlea, nu este pus în pericol

La începutul lunii aprilie, conform calendarului impus de la „centru”, în cadrul organizaţiei Vâlcea a PSD s-au derulat alegeri. Evenimentul, organizat la Casa Sindicatelor, a fost girat în prima parte de prezenţa secretarului general Liviu Dragnea, iar şedinţa a avut un caracter statutar. Ce s-a întâmplat după a fost dezvăluit, printr-o contestaţie adresată conducerii centrale a PSD, de către deputaţii vâlceni Vasile Bleotu şi Aurel Vlădoiu: „În data de 6 aprilie, la Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat Conferinţa Judeţeană a Partidului Social Democrat – filiala Vâlcea. Lucrările şedinţei s-au derulat, în prima sa parte, ireproşabil, prezentându-se rezultatele bune obţinute de organizaţia PSD Vâlcea la alegerile locale şi parlamentare din 2012, precum şi obiectivele politice pentru 2014 (alegerile europarlamentare şi prezidenţiale) şi 2016 (alegeri locale şi parlamentare). În partea a doua a şedinţei, după plecarea domnului secretar general Liviu Dragnea, situaţia a degenerat, fiind încălcat de mai multe ori statutul PSD. Vă prezentăm, în continuare, câteva situaţii în care statutul partidului nostru a fost încălcat flagrant: nu s-a aprobat de către Conferinţa Judeţeană componenta numerică a Biroului Permanent Judeţean, conform statutului Partidului Social Democrat; nu s-a aprobat de către Conferinţa Judeţeană a PSD alegerea în componenţa Biroului Permanent Judeţean a funcţiei de prim–vicepreşedinte, conform articolului 83, alineatul 2 din statutul Partidului Social Democrat; nu s-au prezentat şi aprobat delegaţii pentru Consiliul Naţional al PSD; prima şedinţă a Consiliului Judeţean al PSD de alegere a Biroului Permanent Judeţean şi de constituire a Comitetului Executiv Judeţean s-a transformat într-o licitaţie pentru funcţiile de vicepreşedinte. În acest fel, s-a ajuns la un n

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°