Noapte lungă şi pentru familiile celor decedaţi în teribilul accident din Muntenegru. Atât pentru apropiaţii victimelor, cât şi pentru medicii legişti, care în cinci ore au reuşit să identifice toate cadavrele.
Începând cu rele 23.00, marţi noapte, opt medici legişti (cinci români şi trei din Muntenegru) au făcut toate eforturile posibile să încheie cu bine misiunea de identificare a celor decedaţi. Bineînţeles, un rol decisiv l-au avut membrii familiilor acestora, chemaţi de autorităţi la IML încă de seara.
“Au fost identificate toate cadavrele, multe dintre ele au fost ridicate de către familie şi, la cererea familiilor, au rămas unele cazuri care vor fi ridicate mâine-poimâine, în funcţie de dorinţa familiei şi de pregătirile lor”, a spus Salem Abdu, medic legist şef la Institutul Naţional de Medicină Legală.
Întrebat despre starea în care erau cadavrele, acestea a răspuns că toate prezintă politraumatisme şi leziuni grave, anunţă Mediafax. “Dar aceasta nu ne-a împiedicat să le identificăm pe toate şi procedura a fost încheiată cu success”, a spus Salem Abdu.
Medicul legist a adăugat că până la anunţul său, făcut în jurul orei 3.00, în noaptea de marţi spre miercuri, au fost eliberate majoritatea certificatelor de deces, celelalte fiind în curs de redactare, documentele urmând să fie eliberate până miercuri dimineaţă. La acea oră,
la INML mai erau cinci cadavre.
Trupurile celor 18 persoane care şi-au piedut viaţa în accidentul din Muntenegru au fost aduse în ţară, marţi seară, în jurul orei 22.00. După o ceremonie relogioasă, acestea au fost duse la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), pentru identificare.
Nouă dintre victime sunt din Capitală, cinci din judeţul Argeş, două din Timiş şi câte una din Ilfov şi Cluj.