Ministrul Educaţiei Remus Pricopie va fi prezent, vineri, la Slatina, unde va participa la Festivitatea de premiere a olimpicilor olteni. De asemenea, la eveniment va participa şi Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică.
Premiile oferite de Consiliul Judeţean Olt vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura de la ora 16.00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”.
În cadrul festivităţii, vor fi premiaţi elevii care au obţinut locurile I, II, III sau menţiune în cadrul Olimpiadelor naţionale de specialitate, Adrian Vulpe-Grigoraşi, elevul care a reuşit performanţa de a fi premiat de NASA, dar şi echipa de fotbal a Clubului Sportiv Şcolar Corabia, care a câştigat finala Cupei Hagi.
De asemenea, vor fi premiaţi şi profesorii îndrumători care au contribuit la obţinerea acestor rezultate deosebite.
Sumele necesare premierii, care se ridică la 70.600 de lei, vor fi suportate din bugetul CJ.