Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brazilia, un “exemplu sănătos” de corupţie

Publicat in Ziar Dambovita, miercuri 26 iunie 2013 ·

In clipa-n care citiţi aceste rânduri, s-ar putea ca fostul preşedinte sud-african, Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, spitalizat de şaptesprezece zile din cauza unei infecţii pulmonare, intrat în stare critică de 48 de ore, să-şi trăiască ultimele minute de viaţă sau să fi murit deja. Tot acum 48 de ore, trei femei magistrat, Carmen D’Elia, Orsola De Cristofaro şi Giulia Turri, l-au condamnat pe fostul prim-mi-nistru italian, Silvio Berlusconi, la 7 ani de închisoare şi interdicţia pe viaţă de a mai deţine o funcţie publică, fiind acuzat de abuz de putere şi crearea de condiţii pentru minore să se prostitueze. După cum remarca mass-media occidentală, italienii s-au săturat de un babalâc ce poza ba în “latin lover”, ba în “Jean Valjean” ce salva minorele de la sărăcie prin prostituare. Desigur, avocaţii lui Berlusconi vor face iar recurs, chiar dacă Silvio, se vede clar, este vinovat din cap până-n picioare. Şi tot acum 48 de ore, afacerea Tapie a intrat într-o nouă fază: Stéphane Richard, fostul director de cabinet al fostului ministru al Economiei, doamna Lagarde, ca să-şi salveze pielea, a declarat că Lagarde, acum director general FMI, a fost total conştientă de ceea ce face când a ordonat să se aplice arbitrajul în finalizarea procesului Tapie, şmecherie care i-a adus acestuia din urmă suma de 403 millioane de euro, sumă plătită din banul public. Astfel, se actualizează acuzaţia la adresa lui Lagarde de escrocherie în grup organizat. Oricum, de politicieni tip Berlusconi sau Tapie este plină Europa, mai ales cea de Est. Dar ziua de luni a fost plină-n evenimente. Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei, a acceptat să discute cu reprezentanţii protestatarilor, a menţionat că vor fi pedepsiţi cei care s-au dedat la vandalism şi hoţie, a propus referendum pentru crearea unei adunări constituante în favoarea unei reforme politice pentru rezolvarea unei crize socia

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 35 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°