Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi pași spre descifrarea celui mai misterios manuscris din lume

Publicat in Historia, miercuri 26 iunie 2013 ·

Manuscrisul Voynich, un text enigmatic ce îi uimește pe criptografi și lingviști de mai bine de un secol, conține un mesaj autentic. Aceasta este concluzia celei mai recente analize computerizate, potrivit Discovery News. Oamenii de știință au analizat textul neinteligibil de pe cele 250 de pagini ale manuscrisului și au extras cu ajutorul computerului grupe de cuvinte-cheie care ar putea sta la baza unor noi încercări de descrifrare a manuscrisului medieval. Cunoscut drept cel mai misterios text din lume, manuscrisul Voynich își ia numele de cel care l-a descoperit în 1912, anticarul Wilfrid Voynich. Acesta a susținut că manuscrisul, descoperit la Villa Mondragone din apropiere de Roma, a aparținut împăratului habsburg Rudolf al II-lea (1575-1612). Însă potrivit analizelor de datare cu carbon, manuscrisul datează de fapt din secolul al XV-lea. Manuscrisul conține aproximativ 250.000 de caractere, aranjate în ceea ce par a fi cuvinte și propoziții, care nu au însă nici un sens. Unele caractere seamănă cu alfabetul latin și numerele romane, în timp ce altele par a proveni dintr-o limbă necunoscută. În plus, textele sunt înconjurate de ilustrații foarte complexe: plante ce nu au putut fi identificate, simboluri astrologice, nuduri feminine etc. Citește și Mistere neelucidate ale istoriei

„Originea, scopul și conținutul manuscrisului Voynich rămân un mister”, au declarat Marcelo Montemurro, fizician la Universitatea din Manchester și Damian Zannete, de la un grup de cercetare statistică. „Încă din secolul al XVII-lea au existat încercări de descifrare a textului, dar niciuna nu a reușit”. Savanții au împărțit manuscrisul în cinci secțiuni: Plante, Astrologie, Biologie, Farmacologie și Rețete. Având în vedere misterul care înconjoară acest manuscris, nu puteau să nu apară diverse speculații cu privire la conținutul acestuia. S-a vorbit, așadar, de lucrarea unei sec

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul României în SUA reacţionează la declaraţiile lui George Simion privind Visa Waiver: Indică dispreţul nedisimulat faţă de interesul naţional al României şi drepturile românilor / Este o dovadă de servilism şi slăbiciune / Simion îi cere demisia

News.ro acum 13 minute
Ambasadorul României în SUA reacţionează la declaraţiile candidatului AUR la Preşedinţie George Simion, care a mulţumit Statelor Unite pentru neincluderea României în Visa Waiver, afirmând că aceasta indică indică dispreţul nedisimulat faţă de inter

Mâine se deschide METAL SHOW & TIB 2025, cel mai mare târg tehnic din România!

G4Media acum 2 ore
Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România. Organiz

#ConstanțaEsteBine 12 mai 2025. Astăzi este luna plină în Scorpion

Ziua Constanta acum o ora
12 mai 2025 Astăzi este luna plină în Scorpion, zi în care se culeg plante de leac, chiar la lumina lunii, după apusul soarelui. Începem săptămâna în forță și efectele sale se vor resimți pe câteva zile bune, de acum înainte. Nu este o zi bună pentr

Promisiunea glo prinde rădăcini! Peste 23.000 de copaci plantați în Buzău și Călărași, în campania ”Reciclăm & Plantăm Împreună!”

Gandul acum 2 ore
București, 10 mai 2025 – Pentru a patra oară de la începutul campaniei ”Reciclăm & Plantăm Împreună”, echipa glo din cadrul BAT România s-a reunit cu o misiune clară: să transforme angajamentul asumat față de mediu în rezultate concrete. Campania „R

George Simion cere demisia ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, care l-a criticat dur pentru afirmaţiile referitoare la neincluderea României în programul Visa Waiver: S-a transformat în agent electoral al sistemului!

News.ro acum 13 minute
Candidatul AUR la Preşedinâie George Simion cere demisia ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, care l-a criticat dur pentru afirmaţiile referitoare la neincluderea României în programul Visa Waiver: ”S-a transformat în agent electoral al sis

A2: Restricții de circulație timp de opt ore în zona Fetești

Mediafax acum 9 minute
„CNAIR anunţă conducătorii auto cu privire la instituirea restricţiei de circulaţie pe A2 la km 144+100, respectiv în zona Agenției de Încasare Fetești pe Calea I (sensul București – Constanța), banda 6 (de încasare a tarifului în numerar) marți, 13

Infecții nosocomiale la Spitalul din Târgu-Jiu. DSP Gorj a emis aviz de suspendare a activității

Mediafax acum 35 minute
„Medicii epidemiologi din cadrul Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) au efectuat în data de 09.05.2025 instruiri ale personalului prezent la aceea dată și oră la serviciu, instruiri privind igiena mâinilor, r

Trump anunță un ordin executiv care va duce la scăderea cu până la 80% a preţului medicamentelor

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a anunţat pe Truth Social că va semna un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AFP, citată de News.ro. „Statele Unite plătesc a

Programul „Rabla pentru tractoare" debutează luni, cu un buget de 500 de milioane de lei

Adevarul acum o ora
Programul "Rabla pentru tractoare" demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, iar solicitanţii pot aplica online, prin intermediul aplicaţiei informatice, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (

Harghita: Pompierii au reluat luni dimineaţă misiunea de căutare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureş

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Harghita au reluat, luni dimineaţă, misiunea de căutare-salvare a unui bărbat despre care existau informaţii că ar fi căzut, cu o zi în urmă, în râul Mureş, în dreptul municipiului Topliţa, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii

Vremea

București
acum

11°
lun.

8°/17°
mar.

9°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

11°
lun.

4°/15°
mar.

5°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/20°
Constanta
acum

10°
lun.

6°/18°
mar.

7°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/16°
mar.

2°/14°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

4°/19°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°