Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Mariş, fostul şef de la Direcţia Silvică Cluj, ar putea scăpa de puşcărie: a recunoscut că a luat mită

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 26 iunie 2013 ·

Fostul şeful al Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, în prezent aflat în arest preventiv pentru luare de mită, şi-a recunoscut vinovăţia în faţa judecătorilor de la Tribunalul Cluj şi are toate şansele să primească o reducere cu o treime a pedepsei deoarece şi-a recunoscut integral vinovăţia.

În faţa judecătorilor avocatul lui Traian Mariş, Călin Budişan, a cerut ca Mariş să primească o condamnare cu suspendare condiţionată. La rândul lor, procurorii clujeni au cerut o pedeapsă cu executarea având în vedere gravitatea faptelor de care este acuzat. „Am cerut o pedeapsă cu suspendare condiţionată sub supraveghere şi reducerea acesteia cu o treime. Instanţa a rămas în pronunţare. Cel mai probabil săptămâna viitoare se va da o sentinţă”, a declarat Călin Budişan.

De asemenea, Valentin Mariş, intermediarul mitei, a cerut prin avocatul său o pedeapsă cu amenda penală.

Pe 18 aprilie, şeful Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, a fost arestat pentru 29 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Cluj, după ce anterior fusese reţinut de DNA pentru luare de mită în formă continuată. Fostul director al Direcţiei Silvice Cluj Traian Maris, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată, în 10 mai, pentru luare de mită, fiind acuzat că solicita bani de la pădurari pentru a le asigura păstrarea locurilor de muncă şi pentru a le aviza favorabil controalele dispuse în cantoane. În rechizitoriul în cazul lui Traian Mariş, procurorii DNA arată că era "o practică repetată şi constantă" a conducerii Direcţiei Silvice Cluj de a le cere bani angajaţilor sub forma unei "cotizaţii" de 20.000 de euro anual pentru fiecare district din cadrul Direcţiei. Banii erau remişi în două tranşe. De asemenea, pădurarii îi trimiteau lui Mariş şi material lemnos, în schimb aceştia având "asigurate" posturile. Procurorii spun că Traian Mariş a primit de la Valentin Mariş,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 6 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 7 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 7 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 10 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

UPDATE - Neamţ: Un bărbat de 55 de ani a murit în timp ce lucra la podul de la Luţca / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, luni după-amiază, în timp ce lucra la podul de la Luţca, judeţul Neamţ. Bărbatului i s-a făcut rău, iar la faţa locului au sosit echipaje medicale care au început manevre de resuscitare. Victima nu a putut f

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°