Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Accident în Muntenegru: mama şi-ar fi salvat fiica din “autocarul morţii”

Publicat in Adevarul, miercuri 26 iunie 2013 ·

Fratele Aurorei Morar, clujeanca de 55 de ani care a decedat în accidentul din Muntenegru, a dat detalii despre împrejurările în care s-au petrecut tragicul incident. Din informaţiile pe care acesta le are, se pare că Aurora a salvat viaţa fiicei ei, Maria, punându-se în calea unei bucăţi de stâncă care s-ar fi prăvălit peste aceasta.

Drapelul a fost arborat, ieri, în bernă şi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pentru victimele tragicului accident din Muntenegru. Ziua de doliu naţional a fost şi mai durearoasă pentru clujeni, întucât două dintre victime, Aurora Morar (55 de ani) şi Maria Morar, fac parte dintr-o familie cunoscută în oraş. SC Safirul SRL, afacerea pe care familia Morar a începutul la o scurtă perioadă după Revoluţie, este cunoscută multor clujeni care şi-au înfiinţat firme, întrucât magazinul este unul dintre puţinele din Cluj autorizate să comercializeze produse necesare pentru Protecţia Muncii, precum extinctoare, truse medicale, echipamente de protecţie. Ieri, uşa magazinului era închisă, iar pe poartă, un afiş anunţa: “Cu inima zdrobită de durere, aducem la cunoştinţa rudeniilor şi tuturor cunoştinţelor, că iubita noastră, soţie, mamă, bunică, soră, soacră şi vecină, Morar Aurora, a încetat din viaţă în ziua de 23 iunie, în etate de 55 de ani”.

A salvat viaţa fiicei sale

Anunţul mortuar de pe poarta familiei Morar putea să mai conţină un nume dacă Aurora nu ar fi avut prezenţa de spirit de a face un gest care se pare că a salvat-o de la moarte pe fiica cea mică, Maria, care era alături de ea în autocar. Vasile Mocanu, fratele Aurorei, a dat detalii despre împrejurările în care s-a produs accidentul: “Ea şi fiica cea mică, Maria, au fost aruncate din autocar. Aurora a murit din cauză că i-a căzut o bucată de stâncă pe cap. Probabil că s-a aruncat peste fată ca să n-o lovească, s-a aruncat în faţa stâncii ca s-o salvez

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 57 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 44 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°