Festivalul de teatru “Exceptio”, care a debutat ieri, 25 iunie, in Baia Mare le ofera unora dintre invitati cadrul perfect pentru a face destainuri. Prezent la deschidere, Ioan Peter, considerat unul dintre cei mai promitatori dramaturgi din tara la ora actuala, a dezvaluit, spre mirarea celor din public, ca se trage din Sacel. De asemenea, profund emotionat, dramaturgul a vorbit despre actorul Ion Sasaran, cel care poarta numele sectiei drama a Teatrului Municipal, si care i-a fost mentor.
Venirea lui Ioan Peter la festivalul baimarean s-a datorat atat contributiei la spectacolul “Cei mari, cei mici...”, care a dat startul actiunii teatrale, cat si a workshop-ului de scriere dramatica organizat pe toata durata manifestarii. Invitatia a fost primita cu bucurie de catre dramaturg, fiind un bun prilej de reintoarcere pe meleagurile natale.
“M-am nascut in localitatea Sacel, de pe Valea Izei. Mama m-ar fi dorit preot sau macar invatator. Mascarici, in niciun caz. Cu alte cuvinte, am schimbat coasa pe mouse, crezand ca e o indeletnicire mai usoara, dar nu e deloc asa ”, a spus Ioan Peter.
Dramaturgul a continuat spunand ca „am observat ca sectia de drama poarta numele lui Ion Sasaran si, va rog sa imi permiteti sa imi exprim asa, un omagiu fata de domnia sa, care mi-a fost profesor de arta a vorbirii scenice , pe vremea cand eram ucenic in ale actoriei”.
Dupa piesa “Cei mari, cei mici...”, care are ca tema conflictul dintre generatii, urmeaza alte spectacole in cadrul festivalului, majoritatea in aer liber, care se spera ca vor fi jucate in fata unui numar mare de spectatori.
“In primul rand, mergem in cautarea publicului care nu vine in mod regulat la spectacolele de teatru. Reprezentatiile outdoor sunt o practica cu traditie in lume si sunt foarte apreciate de public, mai ales in aceasta perioada a anului ,