Laura Georgescu – Sursa foto: Paginademedia.ro
ȘEFUL CNA, DESPRE DISCRIMINARE. “Deşi provin din această industrie şi nu eram contabil, ci eram un producător de vârf, în secunda în care am preulat conducerea acestei instituţii (n.r. CNA), brusc, a trebuit să arăt bine, să fiu un fel de Cleopatră, un fel de Mata Hari”, a spus Laura Georgescu, președintele CNA.
“Nu înţeleg de ce. Dacă e vorba de un bărbat n-ar fi interesat pe nimeni nici cum arată, nici ce culoare de păr are, nici câte kilograme are. În secunda în care am fost atacată direct pentru modul în care arăt cred că am o problemă de discriminare”, a continuat ea.
Afirmațiile au fost făcute la dezbaterea “Discriminarea de gen în domeniul audiovizualului”, organizată de CNA la Palatul Parlamentului.
De la discriminarea de gen, CNA a venit cu ideea înființării unei fundații. Anul acesta, forul va înfiinţa o fundaţie prin care va atrage 2% din impozit pentru a realiza o serii de studii, printre care şi cercetări despre discriminare, potrivit unei declaraţii dată presei de Laura Georgescu.
“Vom înfiinţa o fundaţie în care să avem membrii de onoare, membri simpatizanţi, care să încerce să coaguleze cele peste 50.000 de semnături din petiţia online (care defineşte interesul public) care să-şi doneze pentru un an cei 2% din impozit. Din aceşti bani vom reuşi să facem aceste studii şi probabil că prezentând studiile pe piaţă vom mişca nişte stereotipuri”, a declarat Laura Georgescu.
Ca urmare a acestei dezbateri, Consiliul va face un Cod de bune practici în care va încerca să restrângă posibilităţile de a jugni un şef de instituţie femeie, un politician femeie, un vector de opinie femeie, care vine cu idei uşor antagonice realizatorilui, sau celui care o invită, a adăugat preşedintele CNA.
Câteva fragmente din discuţiile purtate despre discriminarea de gen:
Se perpetuează, î