Un sistem solar apropiat celui din care face parte Pământul cuprinde trei planete care ar putea să susţină viaţa, sunt de părere cercetătorii.
Planetele orbitează steaua Gliese 667C, una dintre cele trei stele ale sistemului aflat la 22 de ani lumină de Pământ, în constelaţia Scorpionului.
Astronomii cred că planetele sunt prinse în zona locuibilă a stelelor, zona orbitală aflată la o distanţă potrivită de stele care să permintă prezenţa apei în stare lichidă şi temperaturi blânde. Numite Super-Terra, toate aceste corpuri cereşti sunt mai mari decât Pământul. Una dintre ele are de zece ori dimensiunea planetei noastre.
Planetele ar putea susţine viaţa şi beneficiază de trei răsărituri.
"Am identificat semnale puternice din partea acestui sistem. Am identificat şapte planete cu masă scăzută care orbitează în jurul stelei Gliese 667C, care este mai slab şi mai rece decât Soarele nostru, având doar o treime din masa sa", a spus Dr Guillem Anglada-Escuda de la Universitatea Gottingen (Germania).
Astronomii cred că zona locuibilă a acestei stele este diferită decât cea a Soarelui, planetele fiind mai apropiate de astrul pe care îl orbitează.
"Numărul potenţial al planetelor locuibile din galaxia noastră este mult mai mare acum că am aflat că există atât de multe corpuri cereşti care pot susţine viaţa în jurul unei stele cu masă scăzută", a declarat şi Dr Rory Barnes, de la Universitatea din Wahsington.