În data de 26 iunie 1940 a fost adresată României prima notă ultimativă privind cedarea Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei.
1892 – S-a născut scriitoarea Pearl S. Buck, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1938. (scrieri: “Vânt de Răsărit, Vânt de la Apus”, “Ogorul”, “Mama”) (m. martie 1973)
1900 – A murit medicul şi omul politic Nicolae Kretzulescu. A fost prim-ministru al României, având trei mandate: 1862-1863, 1865-1866 şi 1867. (n. 1 martie 1817)
1936 – A murit scriitorul şi omul politic Constantin Stere. Împreună cu Garabet Ibrăileanu şi Paul Bujor a întemeiat, în 1906, revista “Viaţa românească”. (n. iunie 1865)
1940 – Prima notă ultimativă adresată României pentru cedarea Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei
1941 – Aviaţia sovietică atacă de doua ori oraşul Bucureşti, precum şi zona Ploieşti
1945 – A fost semnată Carta Naţiunilor Unite (intrată în vigoare la 24 octombrie 1945) şi statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, la San Francisco
1945 – A fost adoptată Carta Naţiunilor Unite. Aceasta a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945
1967 – Karol Woityla (1920-2000), viitorul Papa Ioan Paul al II-lea, a fost învestit cu titlul de cardinal. La 16 octombrie 1978 a fost ales papă, devenind primul papă de origine neitaliană, după 455 de ani
1997 – În cadrul Conferinţei pan-europene a miniştrilor Transporturilor, desfăşurată la Helsinki, România a obţinut modificarea coridoarelor europene de transport 4 şi 7, în sensul includerii portului Constanţa ca punct terminus
2000 – A murit Corneliu Mănescu, om politic, unul dintre semnatarii “Scrisorii celor 6” îndreptată împotriva regimului ceauşist. (n. 8 februarie 1916)
2000 – Vaticanul a făcut public cel de-al treilea secret revelat de Fecioara Maria, în iulie 1917, celor trei copii păstori în localitatea portugheză Fatim