Citit acum, în clipa în care întregul text de revizuire votat de Comisia Parlamentară este accesibil, proiectul pe care actuala majoritate intenţionează să îl impună ca lege fundamentală îşi dezvăluie întreaga sa natură periculoasă şi perversă . Departe de fi un produs al întâmplării, existenţa unui fir roşu identificabil în amendamentele votate este proba, incontestabilă,a misiunii încredinţate noii constituţii- aceea de a încătuşa naţiunea şi de a codifica setul de imunităţi ce conferă un statut privilegiat aleşilor din parlament.

Nereformate şi deloc inclinate către transparenţă, partidele ce au contribuit la adoptarea acestei variante au intenţionat să protejeze, o dată pentru totdeauna, pe parlamentari împotriva riscurilor decurgând din existenţa domniei legii. Cum s-a şi scris deja, Camerele devin, în aceasta nouă alcătuire juridică, un for care se plasează deasupra oricărui control şi în afara oricărui echilibru al puterilor în stat. Preluând şi extinzând o formulare inspirată de doctrina comunistă a dreptului,formulare impusă la 1991 şi în acord cu care parlamentul este organ reprezentativ suprem, legea de revizuire imaginează noi forme de manifestare a arbitrariului, dând dreptul Camerelor de a convoca în faţa lor orice persoană fizică sau juridică. Pe această cale, iar lucrul trebuie spus fără ezitare, se creează premizele juridice pentru ridicarea Parlametului la rangul de tribunal ce îşi intimidează criticii, de la oameni obişnuiţi la magistraţi.

În acest stat al omnipotenţei parlamentare, Înalta Curte de casaţie şi de justiţie îşi pierde dreptul de a judeca parlamentarii- expresie a unei temeri generate de existenţa unei jurisprudenţe solide a Curţii Supreme, cum observa şi Laura Ştefan, această soluţie are drept consecinţă eliminarea scenariilor care au dus la condamnările de demnitari, aleşi sau numiţi. Liniştea se va aşterne peste adună