Medicii sunt criticaţi, medicii sunt înjuraţi, medicii sunt prost plătiţi, medicii se complac în situaţia de a „munci” pentru firmele farmaceutice, prescriind „cu target” medicamente pentru a primi cadou o participare la vreun congres. Aceiaşi medici sunt Dumnezei pe pământ când în clipele de disperare aştepţi o veste, care vine, şi e cea bună. Şi când, după zile întregi pe patul de spital, te simţi în sfârşit mai bine. Şi când găseşti înţelegere şi „te caută” de toate bolile de care te tot suspectezi de ceva vreme, chiar dacă n-au legătură cu diagnosticul iniţial.

Medicii sunt plătiţi prost, nu comparativ cu salariile colegilor din străinătate, ci raportat la instalatorul care nu-ţi intră în casă fără cel puţin cinci sute de mii. Rezidenţii nu-şi permit să-şi întemeieze o familie, salariul nu le-ajunge nici măcar pentru facturile curente, iar până îşi adună clientela... Că veniturile nu sunt atât de mici pe cât se crede rămâne de dovedit cu cifre. Că pentru o medie de 5.000 lei pe lună (cum spune angajatorul), câştigul net al unui medic de spital, un doctor face gărzi la fiecare trei zile, e iarăşi un aspect la care preferăm să nu ne gândim decât atunci când îl găsim nervos, fără chef, pufnind, tratându-ne superficial. Că de cele mai multe ori, în virtutea obiceiului, scoţi banii din buzunar înainte de a schimba o vorbă cu cel care te tratează, e din nou un aspect la care n-ar strica să cugetăm. Dar dacă cineva crede că halatele albe ar putea ieşi din nota generală de resemnare, are toate şansele să fie dezamăgit.

Puţin ne mai desparte de 1 iulie, data la care ar trebui să intre în vigoare un calendar al protestelor. Motive de nemulţumire sunt destule. Banii nu ajung nici acasă, nici la spital. Cuvântul celor care fac serviciile plătite de CJAS nu mai contează de mult timp la semnarea vreunui contract. Se supun, ca toţi angajaţii plătiţi