Mobilizarea cetăţenilor din mica ţară muntoasă Muntenegreu a fost exemplară, în tragedia de pe defileul morţii. Dacă e cazul ca Administraţia Prezidenţială să acorde cea mai înaltă distincţie a statului, Steaua României, atunci poate să o facă acum.
Acei oameni anonimi, care au reacţionat fără nicio celulă de criză, prompt şi eficient, fără interviuri, fără declaraţii de presă, fără dezbateri şi fără exploatarea tragediei în folos propriu, acei oameni merită recunoştinţa noastră. Ca popor şi, mai ales, ca oameni.
Reacţia oficialilor români nu a fost atât de lamentabilă precum se acreditează în unele comentarii de presă. Desigur, din nou, Raed Arafat a fost medicul de urgenţă. Dar, până la urmă, cei vii, cei morţi, s-au întors acasă şi cu sprijinul autorităţilor române. Iar mobilizarea s-a dovedit eficientă. E important că, în 48 de ore, ai noştri - unii cu răni, alţi cu răni, dar fără suflu - s-au întors. Şi, totuşi, de unde bâlbele de comunicare ale miniştrilor şi, mai ales, ale prim-ministrului? Sunt câteva întrebări care vor rămâne la dosar şi care arată ceva “necurat”.
De fapt, premierul şi miniştrii sunt în culpă când declară că au aflat despre tragedie la câteva ore bune după ce evenimentul a avut loc. Aici treaba nu e curată. Pare grav şi alarmant dacă informaţia circulă cu asemenea greutate în instituţiile din România. Să nu facem scenarii şi mai apocaliptice. Să ne uităm doar la acesta. Dacă premierul, într-adevăr, a fost informat la cinci ore distanţă despre tragicul eveniment, atunci cineva trebuie trimis la sapă, măcar ca exemplu pentru cei care îi vor lua locul. E inadmisibilă o asemenea comunicare între instituţii. Ca să nu mai spun despre comunicarea internă. Oare nimeni nu s-a sesizat că doliul naţional e instituit în aceeaşi zi cu ziua Drapelului Naţional? Revenind, dacă premierul Ponta nu va găsi vinovatul şi nu va lua o măsură – m
