„În anumite momente, adunările stângii trebuie studiate cu microscopul entomologilor. În alt registru, haita, bunăoară, ilustrează forţa extraordinară de coagulare a gregarităţii” – Mihail Neamţu. Iniţial am acordat acestor sateliţi ai PDL prezumţia de inocenţă, idealism, fiind asocieri politice in statu nascendi. Şi când unii ar fi pariat că „reformiştii” vor măsura volumul tonalităţii în dezbatere şi vor apela la echilibrul judecăţii fără a trata maniheist jocul politic, s-a dovedit totuşi, că virtuţiile bâtei verbale au rămas principalele argumente ale spaţiului nostru public, beneficiile dialogului fiind folosite doar la stadiul de teorie în cărticica şefului de cuib... Fie că vorbim de Noua Republică, Forţa Civică, Mişcarea Populară sau reformiştii PDL, claxonarea virulentă a partenerului de competiţie politică este la modă, aceste asocieri politice prezentându-se ca „expresii ale societăţii” saturate, uitând de fapt că acesta este rolul partidelor într-o democraţie şi că nu este nevoie să se ascundă sub umbrela societăţii civile pentru a fi credibile, că o asemenea viziune induce în rândul cetăţenilor decredibilizarea societăţii civile, transformând-o într-un fel de cuhnie politică. Este adevărat că în vremuri de criză, pistoanele din motorul politic al vulgului sunt tot mai uzate, tupilarea în hiperbolă şi vocile dispreţuitoare transformând aceste tinere speranţe, în simpli antreprenori ai urii: „România care munceşte” versus „mahalaua violentă şi ineptă” fiind unul dintre exemplele simptomatice ale scârbei elitiste, manifestate de finii reformişti români. Sufocaţi de sentimentul propriei superiorităţi, Răzvan Ungureanu, Mihail Neamţu, Monica Macovei, Teodor Baconschi şi mai nou Adrian Papahagi vorbesc, scriu, ore în şir, cu maxilarele încordate de năduf, demarând în trombă spre calea însingurării printre contemporani. În viziunea acestor gentilomi, născuţi î