Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va lansa, în perioada 25 iunie – 31 iulie, o nouă sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, adresată persoanelor care intenţionează să dezvolte fermele de familie. Suma totală alocată pentru această sesiune este de 50 milioane de euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va putea depăşi 125.000 de euro.
Dimensiunea economică a fermei (UDE) trebuie să fie cuprinsă între minimum 2 şi maximum 50 UDE, fiind vorba atât despre ferme de producţie vegetală, de creştere a animalelor, cât şi despre fermele mixte. De exemplu, la o fermă mixtă de bovine cu bază furajeră, pentru o dimensiune minimă de 2 UDE, familia ar trebui să deţină 3,5 hectare de teren cultivat cu grâu, orz, porumb, fâneţe şi plante de nutreţ, precum şi trei capete de vaci de lapte.
Tipurile de investiţii, pentru care în cel mai scurt timp vor fi disponibile proiecte tip, sunt ferme de legume în câmp (maximum zece hectare) şi în spaţii protejate (maximum 1.000 de metri pătraţi), livezi de pomi şi arbuşti fructiferi (maximum 5 hectare), ferme de vaci de lapte (maximum 20 de capete), ferme de creştere şi îngrăşare porcine (maximum 100 de capete) şi ferme de găini ouătoare (maximum 4.000 de capete).
Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor de fonduri europene nerambursabile a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă 43/2013 prin care proiectele declarate eligibile vor beneficia de o garantare de 80 la sută a sumelor pentru cofinanţare, prin instituţii finanţatoare. Totodată, de la bugetul statului se va facilita acordarea de microcredite de până la 75.000 euro, pe o perioadă de maximum 10 ani, tot pentru asigurarea cofinanţării. Aceste microcredite vor fi acordate prin instituţii financiare.
Pot depune proiecte atât persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea s