Ca orice pod, și funcția celui dintre Calafat și Vidin este să unească două rute de transport.
Recent s-a dat în folosință cu mare întârziere al doilea pod peste Dunăre între Bulgaria și România. Podul Calafat-Vidin, construit cu bani europeni, are menirea să faciliteze transportul între Istanbul și centrul Europei, dar restul infrastructurii de pe acest „coridor european” încă nu e gata. Noul pod este însă deja îndrăgit de românii din sudul țării pentru că le scurtează drumul către magazinele din Bulgaria. Relatează de la București Sabina Fati.
Pina la sfirsitul acestei luni traversarea noului pod care leaga Bulgaria de România peste Dunăre este gratuita, dupa aceea fiecare masina va fi taxata cu 6 euro, dar bicilistii si pietonii vor continua sa treaca gratuit.
La zece zile dupa inaugurarea podului dintre Calafat si Vidin, podul a fost traversat deja de peste 20 de mii de vehicule, majoritatea camioane.
Trecerea peste Dunare dureaza mai putin de cinci minute, iar comerciantii din cele doua orasele au inceput sa vinda mai mult.
Ca orice pod si functia celui dintre Calafat si Vidin este sa uneasca doua rute de transport, sa inlesneasca schimburile, sa-i apropie pe cei care pina mai ieri erau despartiti de fluviu si se considerau, daca nu chiar dusmani, cel putin rivali.
Si pina acum, cele doua localitati erau legate prin doua bacuri bulgaresti si unul românesc, dar drumul dura 20 de minute plus timpul de asteptare intre doua curse, ca sa nu mai vorbim de pret, care era 20 de euro.
„Impresiile despre cit de dusmani ne sint românii si cit de diferiti sint de noi au disparut” marturiseste primarul din Vidin, Gergo Gergov.
In schimb omologul sau din Calafat se teme ca orasul sau va avea de pierdut, fiindca preturile de pe malul bulgaresc sint cu pina la 25 la suta mai mici de