Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapperul Chris Brown, acuzat că a părăsit locul în care a provocat un accident de circulaţie

Publicat in Gandul, miercuri 26 iunie 2013 ·

Rapperul american Chris Brown, care a ţinut prima pagină a ziarelor americane în 2009, după ce a agresat-o pe cântăreaţa Rihanna, iubita lui din acea perioadă, a fost acuzat marţi că a părăsit locul în care a provocat un accident de circulaţie, informează AFP.

Cântăreţul în vârstă de 24 de ani, aflat sub incidenţa regimului de libertate condiţionată după agresiunea asupra cântăreţei Rihanna, neagă această nouă acuzaţie care i-a fost adusă, după un accident produs pe 21 mai, în apropiere de Toluca Lake, la nord de Los Angeles.

"Am un permis de conducere în regulă şi i-am transmis acelei femei (conducătoarea automobilului pe care l-a lovit, n.r.) informaţiile corecte. Ea i-a văzut pe fotografi şi a vrut să facă o scenă. A chemat poliţia, gândindu-se că va scoate bani de la Chris Brown, în condiţiile în care eu am respectat toate procedurile legale", scria rapperul într-un mesaj postat pe Twitter, la puţin timp după producerea accidentului.

Frank Mateljan, purtător de cuvânt al procurorului din Los Angeles, a precizat că rapperul a fost pus sub acuzare pentru părăsirea locului accidentului şi pentru conducerea automobilului fără un permis valid.

TMZ.com, un site specializat în publicarea de informaţii despre celebrităţi, a afirmat că muzicianul a făcut într-adevăr schimb de informaţii cu acea femeie, însă acele date erau false.

Marţi, Chris Brown a revenit cu o nouă serie de mesaje pe Twitter.

"Nu există delictul de fugă de la locul accidentului atunci când ieşi din maşină şi faci schimb de informaţii cu conducătorul celuilalt automobil. E ridicol", a scris acesta.

"Fac eforturi pentru a asigura nevoile familiei mele. Am făcut greşeli în trecut, dar am muncit din greu pentru a deveni un om mai bun. Vreau să îmi reabilitez numele", a adăugat Chris Brown.

După agresiunea comisă asupra Rihannei, a cărei fotografie cu ch

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 9 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 4 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 4 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum o ora
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 2 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 13 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°