* Novel Research: "Cea mai pronunţată tendinţă de scădere a fost înregistrată în Bucureşti"
Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut la 12,6%, în mai 2013, faţă de 13,1%, în martie, conform datelor companiei de cercetare "Novel Research".
Potrivit lui Marian Marcu, directorul "Novel Research", în mai a fost observată o tendinţă de scădere în majoritatea zonelor (cea mai pronunţată fiind în Bucureşti, de 2 puncte procentuale). Cele mai afectate regiuni de comerţul ilicit au rămas şi în luna mai regiunile Vest (28,8%), Nord-Est (23,5%) şi Nord-Vest (19,8%). Zona de Duty Free a continuat trendul ascendent din ultimele luni şi a rămas principala sursă a comerţului ilicit (33,8%). Produsele cu timbru de Ucraina şi Moldova au înregistrat o evoluţie relativ constantă, în mai, furnizând 26,6%, respectiv 24,9% din piaţa neagră a ţigaretelor. Serbia a continuat tendinţa de scădere, până la 10,7%, comparativ cu 12,8%, în luna martie.
În ultimul an şi jumătate, contrabanda cu ţigarete s-a menţinut în jurul a 13%.
Gilda Lazăr, director corporate affairs & communications JTI România, Moldova şi Bulgaria, remarcă diminuarea fluxului de produse provenite din Serbia - de la peste 23% în 2012 la circa 10% în mai 2013. Domnia sa precizează: "Reducerea se datorează operaţiunilor speciale declanşate în martie de Autoritatea Naţională a Vămilor, dar şi eforturilor susţinute ale Poliţiei de Frontieră, care desfăşoară, cu sprijinul JTI, în şapte judeţe din sud-vestul şi vestul ţării, o campanie de educare a cetăţenilor cu privire la efectele economice şi sociale negative ale contrabandei. Eforturile Poliţiei şi ale lucrătorilor vamali trebuie susţinute de o politică fiscală coerentă şi de un cadru de reglementare corespunzător".
Adrian Popa, director corporate & regulatory affairs BAT România, este de părere că ţara noastră, cu cei 2.000 de km de graniţă cu state c