Proiectul înfiinţării la Sfântu Gheorghe a unei filiale a Institutului Cultural Român (ICR) nu a fost abandonat, contrar recentelor declaraţii ale noului preşedinte al acestuia, Lilian Zamfiroiu, care a spus că nu vede utilitatea acestor filiale în ţară.
Schimbarea conducerii Institutului Cultural Român (ICR) a avut ca urmare directă anularea deciziei fostei conduceri de a deschide noi filiale în mai multe părţi ale ţării, printre care şi una în judeţul Covasna, la Sfântu Gheorghe. Noul preşedinte ICR, Lilian Zamfiroiu, a declarat imediat după validarea din Senat că nu vede rostul filialelor locale, în condiţiile în care menirea Institutului este exportul culturii.
Liderul PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, este însă mai optimist şi ia în calcul faptul că declaraţia lui Zamfiroiu este venită imediat după preluarea mandatului şi prezentarea proiectului de management, plus că Harghita şi Covasna au o condiţie mai specială. Astfel, Obreja ne-a declarat că intenţionează să se întâlnească în curând cu Zamfiroiu, pentru a-i prezenta mai clar situaţia din cele două judeţe, aceasta fiind una cu totul particulară în ţară.
„Intenţionez să am o întâlnire cu noul preşedinte ICR şi să-i remotivez necesitatea înfiinţării unei filiale ICR pentru Covasna şi Harghita. Nu renunţ la acest plan şi pot argumenta prin faptul că sunt singurele zone de ţară care au o considerabilă inversiune de structură etnică, deci aici merge aplicat statutul ICR”, ne-a declarat Obreja, care consideră că una dintre cele mai importante probleme în Covasna este convieţuirea multi-etnică, iar în acest sens e nevoie de apariţia unui birou ICR în această zonă, instituţie care să susţină concret şi financiar iniţiativele culturale.
Potrivit lui Obreja, prezenţa ICR în această zonă va face bine, mai ales că va sprijini vârfurile din toate domeniile, urmând practic să completeze munca