Este de notorietate pentru fiecare dintre noi, fie că am activat sau nu în mediul economic, că întreprinderile mici şi mijlocii au un rol esenţial în dezvoltarea durabilă a economiei unui stat. În România, IMM-urile angajează peste două treimi din salariaţi şi contribuie la mai mult de jumătate din Produsul Intern Brut.

Doamna Maria Grapini, ministrul delegate pentru Turism şi IMM-uri declara recent că primii 100 de datornici la buget (toate fiind companii mari) au creanţe egale cu impozitele plătite de 430.000 de IMM-uri. Pe de altă parteprintre avantajele acestora se află şi o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte absorbţia de pe piaţa muncii, dar şi capacitatea de a inova.

A devenit o prejudecată aceea că în ţara noastră ar există un deficit cronic de cultură antreprenorială, însă eu cred că avem mai degrabă un deficit cronic de stabilitate şi predictibilitate pentru acest mediu, al IMM-urilor. Potrivit unui document al Consiliului Naţional al IMM-urilor din România, prima şi cea mai important problemă semnalată este tocmai aceasta: lipsa unui pachet legislative care să creeze premise de dezvoltare şi creştere pe termen lung. Reducerea birocraţiei şi a fiscalităţii, dar şi valorificarea bunelor practici ale UE constituie doleanţe subsumate nevoii de creare a stabilităţii şi predictibilităţii.

Mai apoi, există şi lipsa de sprijin real a băncilor pentru acest sector. Deşi procentul românilor care doresc să înceapă o afacere pe cont propriu este mai mare decât media europeană, posibilităţile acestora sunt mult mai reduse decât ale cetăţenilor din Occident. Din păcate, în ţara noastră nu prea există bănci de investiţii dedicate noilor afaceri, condiţiile impuse la creditare de către instituţiile financiare autohtone sunt prohibitive, un întreprinzător având nevoie de garanţii foarte mari pentru a putea accesa nişte fonduri consistent