Detaşat în aprile la Clubul Sportiv Municipal, profesorul Marian Neta a promovat examenul de titularizare pe care l-a susţinut la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului în acestă lună şi este director cu acte în regulă.
"Am susţinut două probe, la testul scris am obţinut 84,33 puncte iar la interviu 90 de puncte din 100 posibile şi cu o medie de 87,33 am fost considerat admis. A fost un test dificil, cu problematică diversă şi mă bucur că am reuşit să-l trec cu bine şi nu înşelat aşteptările celor care mi-au acordat încredere. De acum ne vom canaliza pe activitatea de performanţă", a declarat Marian Neta.
La concursul organizat la Ministerul Tineretului şi Sportului au participat 19 candidaţi la funcţia de director de la tot atâtea cluburi sportive şi doar 14 au fost declaraţi admişi.