La o zi după ce preşedintele Senatului anunţase cu entuziasm că parlamentarii îşi vor vota astăzi statutul declarat parţial neconstiţuţional chiar şi în condiţiile în care decizia Curţii Constituţionale nu se va oficializa prin publicarea în Monitorul Oficial, aleşii s-au răzgândit. Revelaţia parlamentarilor a fost anunţată, în schimb, de preşedintele Camerei Deputaţilor: "Aşteptăm să se publice decizia CCR în Monitorul Oficial. Din informaţiile pe care le deţin, raportul s-a încheiat, dar există o opinie separată şi nu va fi publicată în Monitorul Oficial în timp util".
În concluzie, parlamentarii au decis să amâne votul până la toamnă, la revenirea din vacanţă, luând astăzi în calcul un detaliu esenţial semnalat pentru gândul de membrii comisiei de statut încă de ieri: proiectul de lege nu fusese rediscutat în comisie.
Cu statutul amânat, parlamentarii se pregătesc să ceară Guvernului bani în plus, la rectificarea din iulie, pentru a-şi putea susţine cheltuielile până la finalul anului. "Vom cere o rectificare în plus. Nu avem ce să facem, noi am făcut ce-am putut", a spus Zgonea.
La o zi după ce preşedintele Senatului anunţase cu entuziasm că parlamentarii îşi vor vota astăzi statutul declarat parţial neconstiţuţional chiar şi în condiţiile în care decizia Curţii Constituţionale nu se va oficializa prin publicarea în Monitorul Oficial, aleşii s-au răzgândit. Revelaţia parlamentarilor a fost anunţată, în schimb, de preşedintele Camerei Deputaţilor: "Aşteptăm să se publice decizia CCR în Monitorul Oficial. Din informaţiile pe care le deţin, raportul s-a încheiat, dar există o opinie separată şi nu va fi publicată în Monitorul Oficial în timp util".
În concluzie, parlamentarii au decis să amâne votul până la toamnă, la revenirea din vacanţă, luând astăzi în calcul un detaliu esenţial semnalat pentru gândul de membrii comisiei de st