Asociaţia „Proconsulting”, înfiinţată în aprilie 2013, reprezentată de Cristian Ştefoane, a depus la Primăria Petroşani, în luna mai, o cerere prin care solicita în folosinţă un spaţiu în clădirea în care funcţionează Serviciul de Impozite şi Taxe, acolo unde sunt închiriate, sau date în folosinţă gratuită, o serie de spaţii.
Conform legislaţiei, organizaţiile non-profit pot beneficia în mod gratuit de spaţii pentru desfăşurarea activităţii, dacă se dă vot pozitiv în consiliul local.
Însă, cum s-a umplut piaţa de asociaţii şi organizaţii non-profit, a căror activitate este, de cele mai multe ori, nulă, consilierii preferă să joace pe o carte mai sigură. De exemplu, propunerea de a acorda în folosinţă un spaţiu a fost aprobată, dar nu pe o perioadă de 5 ani, cum prevedea proiectul, ci pe o perioadă de un an. Consilierii petroşeneni vor prelungi darea în folosinţă gratuită a spaţiului doar dacă activitatea asociaţiei cu pricina se va dovedi a fi în folosul comunităţii. S-a decis aşa, având în vedere că nimeni nu auzise de asociaţie, nu se cunoştea activitatea acesteia, nu existau niciun fel de date care să pledeze pentru atragerea încrederii consiliului local.
Consiliul Local Petroşani vrea să sprijine activitatea asociaţiilor nonprofit, dar cu condiţia ca acestea să se achite de responsabilităţile faţă de societate. În definitiv, această poziţie constituie şi o dovadă de fair-play faţă de toate celelalte organizaţii care au spaţii în imobilele primăriei şi care, atenţie!, plătesc chirie pentru ele.
Asociaţia „Proconsulting”, înfiinţată în aprilie 2013, reprezentată de Cristian Ştefoane, a depus la Primăria Petroşani, în luna mai, o cerere prin care solicita în folosinţă un spaţiu în clădirea în care funcţionează Serviciul de Impozite şi Taxe, acolo unde sunt închiriate, sau date în folosinţă gratuită, o serie de spaţii. @N_