Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conferinţa de închidere a proiectului “Centru multifuncţional o şansă pentru viitorul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale din regiunea Nord – Vest, Sud – Est şi Sud-Vest Oltenia"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 26 iunie 2013 ·

Fundaţia World Vision în parteneriat cu Primăria Municipiului Medgidia, a organizat o conferinţă de presă pentru finalizarea proiectului “Centru multifuncţional o şansă pentru viitorul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice, psihice şi sociale din regiunea Nord –Vest, Sud-Est şi Sud-Vest Oltenia", proiect care nu se opreşte aici şi işi continuă activitatea şi cu Asociaţia Med-Cer Medgidia.

Evenimentul a avut loc la restaurantul Luxor, începând cu orele 10.00.

În deschiderea conferinţei de presă, a luat cuvântul edilul oraşului, Marian Iordache, care a menţionat că până la înfiinţarea centrului de recuperare din cadrul Spitalului Municipal Medgidia, copii care aveau probleme de sănătate, făceau chinoterapie, la Spitalul din Cernavodă şi Spitalul Clinic Judeţean Constanţa.

Aşadar pentru a le uşura viaţa copiilor, s-a susţinut înfiinţarea unui centru de recuperare la Medgidia.

Acest proiect urmăreşte îndeplinirea a două obiective şi anume: partea de asistenţă socială, recuperare şi partea educaţională. În cadrul acestui proiect îşi desfăşoară activitatea un număr de nouă persoane, oameni specializaţi în psihopedagogie specială şi asistenţă socială, care au în spate o activitate însemnată în ceea ce priveşte asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi.

Contributia Primăriei Municipiului Medgidia, constă în alocarea sumei de 33.288 lei, pentru susţinerea derulării proiectului pe o perioada de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire.

La acest eveniment au participat : Asociaţia Voluntarilor din Medgidia, Asociaţia Med-Cer Medgidia, Fundaţia Holt Medgidia, reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ, angajaţi ai Primăriei Municipiului Cernavodă şi Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului Constanţa.

26 iunie 2013

Compartimentul Relaţii Publice şi Presă

Primăria Municipiului Medgidia

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 2 ore
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 4 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Cod galben de vânt puternic

Tribuna acum 24 minute
Patru localități din județul Sibiu se află sub avertizare cod galben de vânt puternic. În aceste zone viteza vântului va atinge la rafală 70 km/h. Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare cod galben de vânt pu

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum 2 ore
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/17°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°