Duminica dimineata, in jurul orei sapte, dupa o noapte grea in care a sustinut un spectacol la Falticeni, fostul concurent de la "Romanii au telent" a simtit nevoia sa bea o cafea. Nu a ales insa cel mai bun drum pana la cafenea.
Krem a sustinut un spectacol in FalticeniO noapte petrecuta la Falticeni, acolo unde a sustinut un spectacol, se putea incheia rau pentru Krem, artistul care a castigat admiratia unei tari la "Romanii au talent". Spre dimineata, acesta a fost implicat intr-un incident din care putea iesi sifonat rau. Impresarul s-a ales cu nasul spart incercand sa-l apere pe Krem
In noaptea de 22 spre 23 iunie, Krem a cantat intr-un local din Falticeni. Dimineata, dupa rasarit, a plecat sa bea o cafea, alaturi de Daniel Lupu, impresarul lui, si un amic. Aflati intr-o zona pietonala pe care, evident, nu o puteau parcurge decat pe jos, la pas, cei trei au fost abordati de un grup "vesel", care l-a recunoscut pe Krem. Aceasta este zona in care s-ar fi intamplat incidentul Ar fi urmat, potrivit martorilor, o suita de glume nu tocmai inspirate, iar situatia a degenerat, indreptandu-se catre un scandal. Pentru a-si apara artistul, Daniel s-a bagat intre el si scandalagii si, potrivit declaratiilor lui, a incasat toate loviturile adresate lui Krem. Krem alaturi de Daniel Lupu, impresarul lui
"Era un grup de tineri in stare avansata de ebrietate. L-au recunoscut pe Krem si s-au tinut dupa el. I-ma rugat sa-si continue drumul. Indignati de refuzul lui Krem de a petrece timp alaturi de ei au sarit la bataie. Incercand sa-l protejez pe Krem, m-am ales cu nasul spart, echimoze si multiple zgarieturi", ne-a relatat impresarul.
Krem a scapat doar cu cateva zgarieturi fiind in permanenta impins in afara zonei de lupta de catre impresarul devenit bodyguard.
Krem a devenit celebru dupa show-ul "Romanii au talent", in al carei finala a ajunsInc