Elevii vrânceni, beneficiari ai programului „Euro 200“, mai au de aşteptat până să îşi achiziţioneze calculatoarele, asta pentru că Ministerul Educaţiei Naţionale nu a distribuit nici până la această dată tichetele valorice. Asta în condiţiile în care calendarul oficial al acestui program prevedea drept termen de livrare a tichetelor valorice către inspectoratele şcolare data de 24 iunie. Tichetele urmau apoi să fie distribuite către unităţile de învăţământ.
Oficialii din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ)Vrancea au confirmat situaţia şi spun că aşteaptă în continuare tichetele, iar în funcţie de acest lucru, în cel mai scurt timp, vor fi înştiinţaţi şi elevii pentru a le putea ridica de la secretariatele unităţilor de învăţământ de care aparţin. „Încă nu au ajuns la noi, chiar dacă ar fi trebuit să ajungă. Odată ce ajung, bonurile valorice vor fi distribuite în şcoli în cel mult patru zile”, au precizat reprezentanţii ISJ Vrancea.
În judeţul nostru, din totalul celor 895 cereri depuse în vederea achiziţionării unui sistem PC cu ajutor financiar de la stat, au primit aviz favorabil 778 de dosare. Potrivit termenului iniţial, în perioada 24 iunie-30 iulie elevii acceptaţi în cadrul acestui proiect ar fi trebuit să îşi ridice tichetele valorice, achiziţionarea calculatoarelor fiind posibilă până la data de 31 august, inclusiv. Odată cu întârzierea termenului iniţial nu este exclus ca şi procedura de predare a tichetelor către elevi şi achiziţionarea de calculatoare să se modifice. Dacă totuşi acest lucru nu se va produce, după expirarea acestor termene, bonurile valorice nu vor mai putea fi folosite în vederea achiziţionării de calculatoare prin programul „Euro 200”.
În cadrul acestui program, elevii ce provin din familii cu posibilităţi materiale modeste pot beneficia de un bon valoric cu valoarea echivalentă sumei de 200 de