Trupurile celor 18 români care au murit în Muntenegru au sosit marţi seară la INML. Pe parcursul nopţii s-a făcut identificarea. Rudele îndurerate au completat acte, stând pe trepte ore în şir. Funcţionarii au predat cadavrele, la bucată. "Câţi aveţi?", era întrebat sec aparţinătorul.Înainte de aterizarea aeronavei cu trupurile neînsufleţite ale românilor morţi în accidentul din Muntenegru pe aeroportul din România, familiile îndoliate încep să sosească, marţi seară, pe rând, în tăcere, la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici". Vin din Argeş, din Timiş, din Cluj, unii din Bucureşti.
Declaraţiile, dacă sunt, sunt scurte, răspunsurile, de cele mai multe ori, monosilabice. Sunt îmbrăcaţi majoritatea în negru, au feţe trase de durere, de oboseală, de incertitudine. Unii refuză să creadă că în scurt timp îşi vor recunoaşte rudele pe mesele reci ale Institutului medico-legal. Încă mai speră într-un miracol, într-o "eroare salvatoare" a autorităţilor, că fiicele, mamele, taţii lor sunt printre victimele încă neidentificate din spitale.
"Ce puteţi spune? De unde aţi aflat despre accident? Autorităţile au procedat corect, v-au informat în timp? Ştiaţi de slujba religioasă de la baza militară?", abordează ziariştii fiecare grup de aparţinători.
"Mă abţin. Nu vorbesc. Am aflat la televizor. Nu ştiam", vin răspunsurile familiilor îndoliate. Alţii trec fără să răspundă nimic, grăbiţi să intre în clădirea INML în speranţa că astfel vor reuşi să îşi scurteze măcar cu câteva minute incertitudinea.
Unchiul uneia dintre femeile decedate în accident, Camelia Păduraru (57 de ani, din Bucureşti, medic pediatru), spune că a aflat din mass-media despre tragedie. Aceasta a mers în excursie cu o prietenă în vârstă de 47 de ani, care, la rândul său, nu a supravieţuit.
"Am urmărit mereu la televizor ce spun mai marii. Sunt dezamăgit, şi nu numai eu,
