Cine are intersul să mute România pe şinele unui regim arbitrar, printr-o Constituţie care să ne arunce în trecut? Care să-i pună sub tutelă politică pe judecători şi să-i scoată din ecuaţie pe procurori? Cine ar vrea să modifice sistemul constituţional din România, pentru ca Parlamentul să poată face aproape tot ce vrea? Şi mai ales cine stă în spatele noii doctrine constituţionale, care poate întoarce ceasul istoriei cu 75 de ani?

Există o tendinţă clară de frânare a evoluţiei ţării, tendinţă ciclică de altfel, care ţine România prizonieră de grupuri de interese vizibile şi invizibile. Acum un an, în iulie 2012 au apărut semne evidente ca în România libertatea politică este pusă în pericol, după o suită de încălcări ale Constituţiei, iar acum aceste încălcări ar putea fi “legalizate” chiar prin revizuirea Legii Fundamentale. Cea mai importantă modificare transformă Parlamentul într-o supra-putere în stat, aniversând în acest fel 75 de ani de la Constituţia care instaura pentru prima dată un regim autoritar in România, sub bagheta Regelui Playboy. Parlamentul României înceracă să camufleze sub falduri democratice o Constituţie prin care să-şi aroge aproape întreaga putere, la fel cum, în 1938 Carol al II-lea îşi confecţionase o Constituţie pentru el prin care separarea puterilor în stat era desfiinţată şi aproape toată puterea trecea în mâinile regelui, care devnea astfel “Capul Statului” (art.30): puterea legislativă se exercita de Rege prin “Reprezentaţiunea Naţională, care se împarte în două Adunări: Senatul şi Adunarea Deputaţilor” (art.31), iar puterea executivă era “încredinţată Regelui”, care “o exercită prin Guvernul Său” (art.32). Constituţia Regelui Playboy desfiinţa Curţile cu Juri (art.73), lăsa inamovibilitatea judecătorilor la îndemâna unei “legi speciale” şi suprima împărţirea administrativă a ţării(art 79).

Există, fireşte, dife