Directorul general al RADET Bucureşti, Ion Voicu, directorul economic Dan Mavrodin şi directorul de exploatare şi mentenanţă Ovidiu Gărduş, acuzaţi că ar fi cerut mită de la două societăţi comerciale, au fost arestaţi preventiv, miercuri, printr-o decizie a Tribunalului Capitalei.
Cei trei fuseseră reţinuţi marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Ion Voicu, director general al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti, este acuzat de luare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), iar Dan Mavrodin, director economic al aceleiaşi regii, de luare de mită şi complicitate la luare de mită, ambele în formă continuată (câte trei acte materiale), s-a precizat într-un comunicat de marţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
În acelaşi dosar a fost reţinut Daniel Gărduş, director de exploatare şi mentenanţă al RADET Bucureşti, acuzat tot de luare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), potrivit sursei citate.
Anchetatorii susţin că în februarie 2013, Ion Voicu şi Dan Mavrodin, în calitate de directori ai RADET Bucureşti, au pretins, "cu titlu de mită, de la reprezentantul unei societăţi comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET Bucureşti o datora societăţii respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăţilor aferente materialelor livrate".
Procurorii DNA mai arată că, ulterior, procentul cerut a fost micşorat la 4%, stabilindu-se ca tranşele de bani să le fie achitate directorilor, de regulă, după efectuarea plăţilor. "În baza acestei înţelegeri, în perioada 13 februarie - 21 martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranşe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remişi lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion", a mai arătat DNA.
Potrivit anchetatorilor, la 25 februar