Cotidianul austriac Die Presse a anunţat ieri că British Petroleum, acţionarul majoritar al câmpului Shah Deniz din Azerbaidjan, a decis să îşi transporte gazul prin gazoductul Trans-Adriatic (TAP) prin Grecia şi Albania, către Italia, ceea ce anulează, de fapt, proiectul Nabuco în care Transgaz a investit câteva zeci de milioane bune. Moartea Nabucco nu este sau nu ar trebui să fie o veste proastă pentru România, care poate juca un rol mai important în ecuaţia politică la Marea Neagră.

America pare că a intrat, de câţiva ani, în era realpolitik în relaţia cu Rusia în sensul în care administraţia Obama nu pare să vrea să îşi mai bată capul cu ce se întâmplă în regiunea pe care Moscova o consideră ”vecinătatea apropiată”, un alt fel (diplomatic) de a spune ”sferă de influenţă”. O dovadă în acest sens pare să fie alegerea în funcţia de prim-ministru al Georgiei a lui Bidzina Ivanishvili, un personaj care pare hotărât să ucidă toate deschiderile democratice făcute de preşedintele Mikhail Saakaşvili şi a cărui ambiţie politică pare să fie refacerea realaţiilor cu Rusia după războiul din 2008, în care ruşii au smuls Georgiei Abhazia şi Osetia de Sud făcând-o, practic, imposibil de apărat din punct de vedere militar.

Toate motivele pentru care cele de mai sus ”par” să fie adevărate sunt pentru că ele par într-adevăr, dar nu sunt deloc, după cum preşedintele rus, Vladimir Putin înţelege foarte bine, dovadă şi ultima sa ieşire în cazul Snowden în care şi-a propus să le producă americanilor cât mai multe pagube de imagine. Dovezile că americanii fac altceva decât pare că fac sunt oferite de oamenii-cheie pe care Obama i-a ales să conducă politica în regiune şi de acţiunile adminstraţiei sale. Doi oameni sunt cruciali pentru a înţelege lucrurile: Primul este ambasadorul american la Moscova, Michael McFaul, un exceptional cunoscător al realităţilor din Rusia şi u