Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciocnirea culturilor politice şi impasul Turciei post-kemaliste. Dar răspunsul Uniunii Europene?

Publicat in HotNews, miercuri 26 iunie 2013 ·

Evident, n-a fost şi nu este vorba despre Parcul Gezi. Nu pentru salvarea copacilor din simbolica de-acum piaţă centrală a Istanbulului s-au declanşat protestele masive din ultimele săptămâni. Se ştie că, de regulă, presiunile acumulate în societăţi care parcurg procese de transformare profundă caută orice fisură (a se citi pretext) de natură politică, socială sau economică pentru a erupe şi pentru a se extinde apoi la nivelul unei revolte împotriva regimului, cu discurs generalizat. Mai cu seamă atunci când regimul în cauză are o anumită „vechime” istorică (aproape unsprezece ani în acest caz, destul de mult pentru o societate care aspiră la dinamismul postmodernităţii politice) şi, în plus, care dă semne tot mai vizibile că se opune sensului transformărilor societale, prin măsuri legislative şi administrative considerate retrograde. Se întâmplă şi în alte părţi ale lumii, nu numai în Turcia. Poate părea paradoxal (având în vedere recenta amânare a negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, impusă de Germania), dar „revoluţia socială” declanşată în marile oraşe ale ţării (în principal la Istanbul, Ankara şi Izmir) generează oportunitatea unei dezbateri interne şi europene cu consecinţe benefice asupra destinului Turciei. Chiar dacă, pe termen scurt, se vede cum Turcia premierului Erdogan se îndepărtează de Europa, pe termen mediu şi lung dezvoltarea unei societăţi civile reale, bazată pe o clasă mijlocie urbană, atrasă de valorile democraţiei liberale (probabil, singurul caz de acest fel într-o ţară a Islamului) nu va face decât să apropie Turcia, cu şi mai puternice argumente, de modelul cultural şi instituţional european. Confruntarea actuală se duce între post-kemalismul clasei mijlocii educate, al tinerilor şi elitelor urbane ale Turciei şi neo-otomanisnul orientării conservatoare, moderat islamiste şi naţionaliste a Partidului Justiţie şi Dezvoltar

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°