Cunoscuta portăriță romașcană a naționalei de handbal a început jocul pe terenul cu patru semicercuri la Roman, ca inter. Profesorul Ioan Ungureanu a convins-o să stea în poartă și a avut dreptate. Tereza este un exemplu pentru handbalistele din toată lumea, cu un palmares bogat, obținut după o muncă asiduă și cu învățătură de la dascăli de calibru.

Una dintre marile calități ale handbalistei Tereza Ludmila Tamaș – Pîslaru este cea de a asculta, selectiv și cu folos. De aici derivă o a doua mare calitate a sa, discernământul. Cumulate, cele două avantaje au dus la scoaterea în relief și valorificarea talentului său nativ. Astfel, a ajuns, la un moment dat, după mii de ore de antrenament, cea mai bună jucătoare a României pe postul de portar. Față în față cu jucătoare mari din lume, asemenea ei, care au încercat și au mai și reușit să o învingă, Tereza a demonstrat că poarta n-are doar două bare verticale și una orizontală, ci și un stâlp flexibil, mobil și eficient: ea. Toate acestea la un loc se traduc, printre altele, prin profesionalism, incontestabil.

Firavă, delicată, longilină și cu anvergură ieșită din comun

Tereza s-a născut la Roman, în 28 aprilie 1982, în zodia învingătorului. Părinții săi nu știau ce-i este hărăzit, dar aveau așteptări încă de când era mică. Odată intrată pe poarta terenului de sport, într-o vreme când handbalul încă se mai juca în aer liber, inclusiv în ploaie, Tereza s-a pus pe treabă. “A făcut parte din prima promoție de la clasa a cincea, 1993-1994, grupă mixtă, a LPS Roman. Până atunci, LPS Roman avea doar de la clasa a noua în sus. Dintr-a șasea, la clasele speciale de handbal ale LPS, când mi-a devenit elevă la grupa feminină, după dezmixtare, băieții i-au rămas lui Paul Militaru. Am avut norocul de a fi antrenor la fete. Era o fetiță înaltă, plăpândă, cu musculatură nedezvoltată. La încep