Decizia Curţii Constituţionale va fi privită în primul rând din unghiul zilei de astăzi, deşi are consecinţe pe termen mult mai îndelungat. Ca primă reacţie, cred că este regretabilă acceptarea unui nivel de participare de 30%, pentru referendumul de revizuire a legii fundamentale; pe de altă parte, introducerea intervalului-tampon de un an este benefică, din perspectiva statului de drept.

Mi-aş fi dorit ca, în chestiunea referendumului ce ar trebui să consfinţească revizuirea legii fundamentale, Curtea Constituţională să nu accepte cifra de 30% şi să dicteze menţinerea vechiului prag de prezenţă (50%+1). Cred că această formă de exercitare a suveranităţii populare – faţă de care sunt sceptic, dar nu ostil – ar trebui segmentată în două componente. Referendumurile „instituţionale” (cele constituţionale, dar şi cele care ating organizarea şi funcţionarea instituţiilor esenţiale ale statului şi alte teme ce fac obiectul legii organice) ar trebui să prevadă un prag al „majorităţii” propriu-zise – majoritatea celor înscrişi în listele electorale. Pe de altă parte, referendumurile pe teme de politici, care nu pun în cauză structuri-cheie ale sistemului, s-ar putea foarte bine desfăşura fără niciun fel de prag.

Această distincţie, deloc străină teoriei politice, reflectă scepticismul meu faţă de utilizarea prea frecventă a referendumului, ca instrument de decizie în democraţia reprezentativă. Referendumul constituţional este, desigur, un eveniment cu totul şi cu totul special. Alte asemenea consultări care ar atinge funcţionarea unor instituţii importante – demiterea preşedintelui se înscrie, cred, în această categorie – ar trebui să fie evenimente rare. Clasa politică n-ar trebui să recurgă la ele mizând pe un succes facil sau pe beneficii de imagine. Desigur, toate aceste consideraţii vizând modul de ameliorare a unuia sau altuia dintre componentele democraţi