Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA nu exclud măsuri dure în cazul în care Rusia refuză să-l extrădeze pe Snowden

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 26 iunie 2013 ·

Obţinerea extrădării fostului analist al CIA, Edward Snowden, devine obiectivul prioritar al diplomaţilor americani şi al colaboratorilor serviciilor secrete ale SUA. Deocamdată, au loc apeluri adresate autorităţilor altor ţări şi atenţionări privind ‘inevitabilele urmări negative’ în cazul unui refuz. Însă, după cum asigură o sursă de informaţie a cotidianului rus Kommersant apropiată Departamentului de Stat al SUA, urmează măsuri mai dure, inclusiv la adresa Rusiei.

Washingtonul nu ascunde că atenţionările furioase ale unor înalţi oficiali americani sunt adresate în special Moscovei. Faptul că fostul analist al CIA nu s-a aflat luni în avionul companiei ruse Aeroflot cu destinaţie Havana este considerat un semn bun în capitala americană. ‘Acum, soarta lui Snowden depinde doar de Moscova şi se poate presupune că serviciile secrete /ruseşti/ îl ţin special în capitala rusă, până când autorităţile vor decide cum să răspundă cererilor SUA’, a declarat pentru Kommersant sursa apropiată Departamentului de Stat.

Potrivit interlocutorului ziarului moscovit, deocamdată este vorba de contacte cu partea rusă şi de cooperare între organismele de securitate ale celor două state, însă nu este exclus ca în viitorul apropiat Washingtonul să treacă la măsuri mai dure. ‘Departamentul de Stat analizează diverse variante de răspuns, în cazul în care Moscova ne va ingnora totuşi solicitarea’, atenţionează sursa de informaţie a Kommersant, subliniind că ‘Rusia se adresează destul de des SUA pentru ajutor şi este în continuare interesată să coopereze în cele mai diferite domenii’. ‘Să sperăm că Moscova ţine minte acest lucru’, a mai adăugat sursa.

Şeful Departamentului de Stat al SUA, John Kerry, a amintit, în timpul vizitei sale în India, că, la cererea Federaţiei Ruse, SUA au extrădat, în ultimii doi ani, opt cetăţeni ruşi condamnaţi pentru diverse infracţiuni, ast

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 58 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 39 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 44 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°