Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE ar putea deschide negocierile de aderare cu Serbia, în ianuarie 2014

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 iunie 2013 ·

Uniunea Europeană a recomandat, ieri, deschiderea negocierilor în vederea aderării Serbiei, perspectivă devenită posibilă datorită recentului acord de normalizare a relaţiilor acesteia cu Kosovo, a anunţat comisarul european pentru extindere, Stefan Füle. Sursa: Reuters

Negocierile urmează să înceapă cel mai târziu în ianuarie 2014, potrivit textului convenit la Luxemburg de Consiliul Afaceri Generale al UE, care va trebui să fie confirmat de şefii de stat şi de guvern ai celor 27 la apropiatul lor summit, programat pentru joi şi vineri la Bruxelles.

Data este mai îndepărtată, din cauza insistenţei Germaniei de a se amâna începerea negocierilor, au semnalat, pentru EFE, surse diplomatice.

„Preferinţa pentru o dată mai apropiată a fost în mod clar exprimată de majoritatea statelor membre, însă deciziile privind extinderea necesită unanimitatea”, a explicat Stefan Füle, care a dat asigurări că Bruxelles-ul va încerca să accelereze acest proces.

Comisia Europeană va prezenta, în curând, cadrul de negociere, care trebuie să fie aprobat de ţările UE înainte de prima reuniune cu Belgrad.

Şefii de stat şi de guvern se vor pronunţa, de asemenea, cu privire la propunerea de a deschide, în paralel, negocierile în vederea încheierii unui „acord de asociere şi stabilizare” cu Kosovo, care şi-a proclamat în mod unilateral independenţa faţă de Serbia în 2008.

Acest acord este considerat o primă etapă în vederea unei eventuale candidaturi la UE.

Această dublă decizie a devenit posibilă datorită recentei semnări, sub egida UE, a unui acord de normalizare a relaţiilor între Belgrad şi Pristina după luni de intense şi dificile negocieri.

„Serbia a făcut tot ceea ce era necesar pentru a deveni un membru al familiei europene”, a reacţionat preşedintele sârb, Tomislav Nikolic. „Sunt convins că UE îi v

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 30 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 3 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 3 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°